Festivalul de zbor de la Comănești, între inundații și spectacol de calitate

E cald, dar nu într-atît încît să fie înăbușitor. Platoul de la Galion, din Comănești, verde crud în mijlocul verii care a sosit destul de tîrziu, e doar o agitație continuă. Se fac pregătiri intense. Se verifică tot felul de instalații, de la cele de sonorizare pînă la sforăria și cablurile parapantiștilor, se așează corturi, mese, locuri pentru grătare și pentru adăstat peste noapte. O mare de femei cu însemne de „organizator” se implică peste tot, cu zîmbetul pe față și aproape că nu-mi vine să cred că la noi se poate atîta atenție și politețe. în capătul pantei, fost poligon de trageri al armatei, se fac zboruri de recunoaștere cu parapantele cu motor și cu motodeltaplanul. Mai sus, pe un alt platou, își dau drumul pe curenții de aer parapantiștii, fără nimic motorizat în spate. Au doar pînza mare de deasupra capului și sforile cu care își ghidează traiectoria. Parapantiștii se recunosc între ei, se salută, își prezintă mîndri achizițiile sau se arată interesați de noutățile în materie. Pe laturi, zeci de puști și adolescenți privesc cu invidie la „sculele” deltaplaniștilor. Mai ales la cel galben, cu două locuri. Aflu destul de repede că aparatul, un motodeltaplan, costă 45.000 de euro, o adevărată avere, și realizez că pasiunea pentru acest sport e dusă dincolo de limitele accesibile pentru omul de rînd.

Trei sferturi de oră de ploaie, inundații în oraș

Pregătirile frenetice capătă ritmuri din ce în ce mai lente. Mai toată lumea privește către un nor imens, negru, care a făcut perdea între cer și pămînt, undeva, în zare. „E o rupere de nori”, explică cineva. Nu-mi pot da seama la ce depărare este de noi, dar un bărbat face aprecierea că spectacolul meteo la care asistăm se desfășoară deasupra Moineștiului. „Cred că pe noi o să ne ocolească”, zice apăsat Viorel Miron, primarul de Comănești, parcă mai mult pentru a ne convinge pe noi. S-a înșelat. în scurt timp, fuioarele de nori au început să, se învîrtă deasupra platoului și cerul s-a înegrit brusc. Ploaia, timidă la început, și-a făcut apariția violent, iar oamenii s-au bulucit să se adăpostească fie în corturile pe jumătate întinse, fie în mașini. în scurt timp, nu se mai vedea nici la un metru în față. Liniștea de pe munte este spartă de vuietul șuvoaielor care se scurg de pe versanți. Realizăm că nu vom mai putea pleca prea ușor de acolo, cînd vedem Șupănelul, un pîrîru pe care nici nu l-am observat la sosire. Se umflase cît un rîu și curgea la vale cu o forță pe care nu mi-aș fi putut-o imagina. „Vă dați seama ce este mai la vale, dacă aici, aproape de vîrf, este așa mare apa?”, spune un bărbat cocoțat pe o buturugă. După aproape trei sferturi de oră, ploaia se mai domolește. Primele mașini pleacă spre oraș, dar rămîn blocate la un pod. „N-a putut trece nici mașina pompierilor, darămite cele mici”, spune cineva care vorbise la telefon cu unul dintre șoferii blocați în vale.

Regularizarea lui moș Alboaie, punct de reper pentru prefect

După altă jumătate de oră, un alt telefon dă vestea cea bună. Un tractor al primăriei a reușit decolmatarea podului de copacii adunați vălătuc de ape. în scurt timp, ajungem în cartierul Lăloaia. âl găsim pe prefectul Gabriel Berca, sosit la inaugurarea festivalului, dar oprit la inundații, care verifică lucrările de regularizare ale pîraielor lui Simion Alboaie. „Lucrarea a trecut cu brio de primul test important și nu au fost nici un fel de probleme. Acesta va fi punctul meu de reper. în schimb, la doar o ulicioară mai departe, o lucrare, efectuată de aceeași firmă care a lucrat și la domnul Alboaie, a fost ruptă de ape. E drept că n-au luat nici un ban, dar, dacă pot face asemenea lucrări de calitate, cum e cea de la domnul Alboaie, înseamnă că pot face și dincolo tot la fel. De data asta pe bani și voi cere deblocarea unor fonduri și pentru aici”, a spus prefectul Berca, înotînd printre noroaiele aduse de ape în curțile oamenilor, la fel ca și acum doi ani.

A doua zi, toată lumea a uitat de ploaie

Sîmbăta a adus cu ea și soarele atît de așteptat. încă de dimineață, comăneștenii au pornit valuri, valuri către Galion. Drumul, care cu o după amiază înainte era plin de aluviuni, șerpuia curățat, către platoul plin de mașini din toată țara, încărcate cu echipamente de zbor. O armată invizibilă de oameni, cu saci după ei, făceau curățenie.Cel mai mic capăt de hîrtie aruncat în iarbă de românul încă neobișnuit cu curățenia era adunat rapid. Mai tîrziu, în cursul zile, aveam să observ cum muncitorii aceștia, care asigurau un confort vizual deosebit, erau chemați pe rînd la o masă caldă, din partea primăriei. Un gest care arăta nu numai bunăvoința și atenția de care se bucurau oaspeții, ci și grija față de proprii oameni, așa cum rar se vede la potentații zilelor noastre. Iar spectacolul, atît de așteptat, a izbucnit cu vigoare. Parapante, simple și cu motoare, motodeltaplanul, toate se învîrteau pe cer și aterizau una după alta pe panta lină, amenajată drept pistă de aterizare. Jandarmii și polițiștii comunitari aveau o singură grijă: ca nu cumva mulțimea să invadeze pista în momentul decolărilor și aterizărilor și să aibă loc, astfel, accidente. Asta nu înseamnă că piloții s-au limitat doar la pistă și că nu au aterizat și deasupra rulotelor, unde se frigeau puii la rotisor, sau că n-au acoperit mașina pompierilor cu pînzele fine, de mătase, ale parapantelor. Ori că n-au făcut cunoștință cu copacii din jurul pistei. Important este că spectacolul oferit celor de jos, dar și celor care au avut curajul să urce sus, în hamuri, alături de parapanatiști, a fost unul de calitate. Și care se poate repeta, cu mai multă amploare, la anul. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!