O parte dintre băcăuanii care, în urma informațiilor furnizate de „Ziarul de Bacău”, au aflat că societatea E.ON Moldova restituie pe loc banii încasați în plus între noiembrie 2005 și martie 2006 au avut parte de o surpriză. „Citisem în ziar că banii se restituie pe loc și, cum suma pe care o am în plus era destul de mare, am vrut să-mi iau banii. Am făcut cerere, dar banii nu mi i-a dat nimeni pe loc. Mi-au spus să mă sună ei și, dacă nu se întîmplă asta, să revin după două săptămîni”, ne-a declarat un abonat care avea de încasat peste 1,3 milioane de lei. De partea cealaltă, reprezentanții de la E.ON Moldova spun că banii se restituie pe loc celor care au plătit în plus, dar numai titularilor de contract, nu chiriașilor. „Nu se restituie banii pe loc decît dacă în perioada noiembrie – martie nu au intervenit schimbări în cazul titularului de contract. în acest caz, solicitanții trebuie să facă o cerere și vor fi programați să încaseze banii”, a precizat purtătorul de cuvînt de la E.ON Moldova. Cei care sînt titulari de contract unici în perioada menționată trebuie să se prezinte cu buletinul și o cerere prin care solicită restituirea. Dar numai la primele ore ale zilei, pentru că, în jurul orei 15.00, serviciile de contabilitate unde se completează ordinele de restituire a banilor sînt închise. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.