Buget și mai subțire pentru laboratoarele de analize

Administrator

Laboratoarele de analize medicale au deja, la mijlocul anului, liste lungi de așteptare cu pacienții veniți cu recomandare pentru investigații paraclinice. Judecînd după numărul mare de solicitări, în curînd, laboratoarele vor ajunge cu programările în noiembrie și chiar în decembrie. „Noi am făcut programări pînă în octombrie, inclusiv. Nu vă pot spune în cît timp epuizez plafonul dintr-o lună, pentru că depinde de numărul investigațiilor de pe fiecare bilet de trimitere. Astfel, pot termina plafonul într-o zi sau este posibil să îmi ajungă toată luna”, ne-a declarat doctorița Luminița Ciuchi, șefa Societății Civile Medicale dr.Ciuchi și Colaboratorii, din Onești. La cel de-al doilea laborator din același oraș situația este aproape similară. „Am intrat cu programarea în luna septembrie. Cu fondul pe care îl avem reușim să acoperim cam prima jumătate a lunii, onorînd pe zi 8-10 solicitări”, ne-a spus Oana Tulbure, asistent medical la SC Griflo SRL. Și lucrurile stau la fel și în Bacău, unde laboratoarele se află cu programările la nivelul lunilor octombrie, noiembrie.

Buget mai mic, număr mai mare de furnizori

în 2006, suma alocată din bugetul asigurărilor de sănătate pentru investigații paraclinice (analize medicale, radiografii, ecografii, tomografii, rezonanțe magnetice etc.) este mai mică decît în 2005. Anul trecut au fost 30 miliarde lei pentru laboratoarele private și 19 miliarde lei pentru cele din spitale. în acest an sînt pentru unitățile private 26 miliarde lei, ceea ce înseamnă aproximativ 2,2 miliarde lei lunar față de 2,5 miliarde lei, media lunară din 2005. De luna trecută, însă, numărul celor care au încheiat contract cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău pentru a presta asemenea servicii medicale a crescut considerabil față de anul 2005. Astfel, acum efectuează analize medicale în sistemul asigurărilor de sănătate (gratuit, în limita plafonului acordat) 19 laboratoare. Pe lîngă cele 19 laboratoare, Casa de Sănătate a încheiat contract cu patru unități de radiologie, cu două pentru ecografii și 16 pentru alte investigații paraclinice.

într-o lună, ecografii de doar două milioane lei

Firesc, pe măsură ce numărul furnizorilor de investigații paraclinice aflați în relații contractuale cu CAS Bacău este din ce în ce mai mare, și suma care îi revine fiecăruia scade, mai ales că și bugetul total este mai mic. Din cele 2,2 miliarde lei care vor fi alocate și în iulie, ca și în iunie și mai, cel mai mult, respectiv 427,6 milioane lei, va avea laboratorul Medical Test. Centrul de Investigații Medicale, CMI dr. Băiașu și Laborator dr. Mărgărit vor avea cîte 130 milioane lei. Majoritatea laboratoarelor vor primi în iulie între 100 și 110 milioane lei. Pentru investigații radiologice vor fi alocate 260 milioane de lei, bani care vor fi împărțiți astfel: Medical Test-102,7 milioane lei, Spitalul „Polimed” Podu Turcului-67,1 milioane lei, CMI dr.Ditcu Ioan-45,9 milioane lei și SC Cabinet Medical Boană SRL-44,1 milioane lei. La rîndul ei SC Bujeniță Viorel (Calea Romanului, unde este și Centrul de Investigații Medicale) poate să facă gratuit luna viitoare, pe baza biletului de trimitere de la un medic specialist, tomografii în valoare totală de 132,7 milioane lei. SC Supermeditest are de la CAS Bacău pentru rezonanțe magnetice (RMN) 200,5 milioane lei. Cele 16 cabinete particulare care au contract cu CAS Bacău pentru a face ecografii au, în total, 63,9 milioane lei. Fiecare dintre ele poate să efectueze gratuit ecografii în limita sumei de 2 și 7,2 milioane lei. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.