Spectacol fără noimă

Administrator

Ștefan RADU

Pe o asemenea caniculă, șansele ca moțiunea de cenzură inițiată de către PSD să „treacă” de votul Parlamentului erau legate doar de eventuala insolație de care ar fi suferit aleșii noștri. Și așa, în ultimele zile, senatorii s-au întrecut în a ne convinge că-s bătuți în cap – bineînțeles, de soarele torid! – după ce s-au apucat să discute despre „arma meteorologică” pe care dușmanii patriei ar fi lansat-o asupra noastră. Cînd l-am auzit, ieri, pe reprezentantul PRM că va susține guvernul și va respinge moțiunea m-am convins că în Romănia nu mai există opoziție. De fapt asta este problema: actuala putere poate să facă tot ce-i trăznește prin cap pentru că nu are cine să o tragă de mînecă. Exact cum le spuneam reprezentanților de seamă ai administrației din Bacău: nu ei au cîștigat alegerile, ci fostul primar Sechelariu le-a pierdut. La fel, astăzi, cred că nu Executivul condus de dl Tăriceanu a consemnat o victorie la vot în Parlament, ci opoziția și-a arătat – încă o dată – slăbiciunea. Cu un PSD care încă nu știe pe ce drum merge și care adună – prin liderii săi de ieri și de azi – din ce în ce mai multe dosare penale, cu un PRM ofuscat pe Geoană și atent la bezelele liberalilor și cu întreg dezinteresul parlamentarilor pentru problemele reale ale românilor, moțiunile – fie ele simple sau de cenzură – sînt moarte din fașă. Cel mult, ne-am convins că PSD a fost izolat pe scena politică fără ca o altă forță politică să-i ia locul de lider absolut. A devenit un fel de balast, de drojdie care ocupă inutil spațiul din „butoiul” politic. Nu este un lucru bun: absența unei opoziții coerente transformă puterea într-o structură nesolidară, haotică și fără țintă. „Băieții” (de băieți!) din Coaliție, dacă nu au cu cine să se bată, se păruiesc între ei și-și scot ochii ca turbații. N-ar fi mare pierdere, însă panarama asta se consumă pe bani publici și pe nervii oamenilor nevinovați.

„Lunga vară fierbinte” – întreruptă, pe ici, pe acolo, de furtuni, fulgere și grindină – abia începe. Gîndurile aleșilor sînt la vacanțele însorite din locuri ascunse de ochii electoratului și nicidecum la criza generală din țară. Discursurile de la tribuna Parlamentului – care ar fi trebuit să motiveze atitudinile partidelor față de documentul propus spre dezbatere – au dovedit mitocănia generalizată din societatea noastră. Un spectacol de prost gust, pigmentat cu glume ușoare, chiar vulgare (despre „bărbăția” lui Tăriceanu, despre „prostănaci” și „sărăcuți” etc.), în condițiile în care toată lumea știa că mai multe posturi de televiziune transmiteau în direct luările de cuvînt. A fost un fel de bîlci premeditat, care – după mintea unora – ar da bine la populație. Din păcate, ne-am săturat de spectacolele de o asemenea proastă calitate. Deja conservatorii au devenit „veșnici posibili demisionari”, iar hîra dintre premier și președinte capătă dimensiuni absurde. Au ajuns cei doi să se întîlnească întîmplător (?!!!) pe un pod dintr-un sat năpăstuit de Dumnezeu și să joace sceneta surprizei reciproce de parcă ar fi personaje din povești diferite! Asta nu mai e comedie, ci comicăreală… în această atmosferă, singurul punct ferm este Uniunea Europeană. Și-au pus oamenii ăia în cap să ne integreze și fac toate eforturile posibile. Mai sînt cinci state (din 25) care trebuie să ratifice Tratatul de Aderare și acolo totul se desfășoară conform programului. Habar nu au bieții europeni cu ce se pricopsesc! Nu spun că ne va fi nouă ușor, dar nici lor nu le va cînta privighetoarea-n tindă. Vor descopri un Est absolut atipic, fără normă (și noimă), unde economia merge anapoda, iar politica a devenit o caricatură. La urma urmei, este treaba lor: să se descurce!naje din povești diferite! Asta nu mai e comedie, ci comicăreală… în această atmosferă, singurul punct

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.