Francezii de la societatea Beture Cerec, care întocmesc studiul de
fezabilitate de pe Valea Trotușului, au prezentat ieri realizările din proiectul lor. La discuții au participat reprezentanți de la
Consiliul Județean Bacău, Apele Române, Mediu, Direcția de Sănătate Publică, societatea Apa Serv, dar și primari din localitățile care vor beneficia de acest studiu și de programul prin care se speră că se va atrage finanțarea externă. „Este un raport intermediar asupra studiului de fezabilitate și prezintă rezultatele și orientările pentru viitor. Mai sînt două luni de muncă”, ne-a declarat Didier Carron, directorul societății Beture Cerec. Pînă acum, s-a realizat 70 la sută din proiect, restul de 30 la sută reprezentînd propuneri și scheme directoare. Toate instituțiile chemate la întîlnire au răgaz de o lună să vină cu propuneri, fiecare în domeniul ei, pentru conturarea viitorului program cu care se speră să se atragă fondurile europene. Consiliul Județean, în parteneriat cu societatea Beture Cerec, au demarat un amplu studiu de fezabilitate pe Valea Trotușului și punerea la punct a unui proiect prin care să se atragă finanțare europeană nerambursabilă pentru alimentarea cu apă a localităților din zonă. Studiul de fezabilitate, prima inițiativă de acest gen din țară, se ridică la 450 de mii de euro. Peste 90.000 de euro sînt asigurați de CJ Bacău, iar restul de Guvernul Franței. Studiul stă la baza programului prin care 39 de localități, cu o populație totală de peste 300.000 de oameni, să beneficieze de alimentare cu apă potabilă, stații de tratare și sisteme de canalizare moderne. întreg proiectul este estimat la aproape 60 de milioane de euro. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.