Homo ludens

Dilema deținuților din România

• prizonierii eliberați de (sub) comunism au devenit rapid prizonierii neîncrederii, ai goanei după bani și putere n marile „tunuri” postdecembriste sînt exemple concrete de trădări postcooperare din Dilema deținuților n concurența bazată pe controlul încrederii – două posibile nume pentru neoliberalismul contemporan n rata creditului (dobînda) – indicator fidel al nivelului de încredere între parteneri de afaceri

Aplicarea modelului de gîndire și acțiune numit „Dilema deținuților” la economia României din perioada ultimului deceniu al secolului trecut relevă un fapt indubitabil: dacă acest model ar fi fost bine cunoscut de actorii economici debutanți, cu siguranță numărul dramelor provocate de „tunari” ar fi fost cu mult mai mic. Nu sînt însă sigur că nivelul de concentrare al capitalurilor – inerent unei economii libere, de piață – ar fi fost același. Acest nivel de concentrare permite firmelor cu capital românesc să reziste în competiția globală. Altfel, firmele românești vor fi înghițite „one by one” de similarele lor din exteriorul țării. În ultimă instanță, oricum acest lucru se va întîmpla, mai ales cînd capitalurile nu vor mai avea miros etnic.
Pentru aplicarea jocului numit Dilema deținuților la actorii din economia de tranziție de la noi trebuie să convenim asupra unor coordonate ale jocului economic: se consideră că actorii inter-acționeaza liber între ei, cu o singură constrîngere: respectarea legii; actorii se cunosc între ei, convin să coopereze și au relativă încredere în ideea de cîștig prin cooperare; toți actorii cred în cooperare pînă în momentul în care realizează că doritul cîștig poate fi mai mare și mai rapid prin denunțarea cooperării, respectiv prin nerespectarea legii. Denunțarea cooperării se traduce prin cîștig potențial, riscul fiind acela de a fi, ulterior, o victimă a unei astfel de trădări, cu consecințele financiare de rigoare.
Presupunem că avem cazul a doi actori, A și B, aceștia hotărînd să coopereze pentru a-și mări șansele de cîștig. În cazul în care ei nu ar coopera se înregistrează o pierdere relativă de cîștig potențial. Notăm această pierdere cu -20 puncte. În cazul în care ei ar coopera, cîștigul va apărea, deși nu va fi unul spectacular: doar cîte zece puncte pentru fiecare. (Aici se impune o lecție pe care antreprenorii români au învățat-o din mers și cu costuri mari: doar cîștigurile mici sînt reale și durabile. O rată a dobînzii de 2-3% este una normală, în timp ce rata dobînzii din acel deceniu nebun a ajuns la zeci de procente pe fondul unei inflații de cca 300%. Probabil este un lucru deja binecunoscut, dar îl repet și aici: creditul ca factor de creștere economică este posibil doar în condiții de încredere. Lipsa încrederii se traduce în prețul creditului (dobîndă). Ar trebui reținut un lucru: toate aceste boli ale economicului (dobînzi exagerate, inflație galopantă, instabilitatea prețurilor etc.) nu apar din senin sau din varii conjuncturi nefericite generate de schimbarea climei sau a polilor de putere pe planetă. Dimpotrivă, aceste boli sînt generate, au autori reali, fizici, personalizabili chiar. Autorii legilor din acea perioadă, miniștrii de resort mai există pentru a explica îngroparea economiei românești. Dar tocmai miza mare a trădării explică perfect degradarea mediului economic din acei ani. Conform Dilemei deținuților în cazul în care unul dintre parteneri trădează, acesta înregistrează un cîștig de plus 40 puncte, în timp ce partenerul trădat înregistrează un minus de 40 de puncte. Este ușor de imaginat ce decalaje uriașe apar între doi foști parteneri care cîștigau relativ egal și relativ sigur. Deci, ei aveau fiecare cîte 10 puncte rezultate din cooperare, decalajul fiind nul, dar în cazul trădării decalajul este de 80 de puncte! Aceste „tunuri” generatoare de decalaje au creat haos, neîncredere și… chiar nostalgii față de defunctul regim totalitar. Mai mult, „tunarii” au pățit-o și ei, la rîndu-le, consecința fiind că nimeni nu mai avea încredere în nimeni. Acesta este, de fapt, prețul trădării și al cîștigului exagerat, nefiresc și bazat pe nerespectarea convenției între părți. Lipsa de educație, chiar necunoașterea acestui banal joc numit Dilema deținuților, a dus la sărăcie, decădere economică, politică și morală, revenirea făcîndu-se anevoie și cu mari costuri sociale. Este și motivul pentru care încerc să difuzez cît mai larg modelul de cîștig și pierdere generate de cooperare și, respectiv, de trădare. La mijlocul deceniului I al secolului XXI România se află încă în cădere liberă, probînd încă o dată că sărăcia și prostia sînt un tandem periculos transformat în cerc vicios. De unde și titlul imnului nostru național.
(Liviu DRUGUS, Universitatea Bacovia)oncentrare permite firmelor cu capital românesc să

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!