Poate cea mai scumpă mașină transformată în taxi din Bacău la această oră este un VW Passat „full option” din anul 2006. Passatul nu a fost înscris la nici o firmă, șoferul mașinii fiind și proprietarul ei. Lică, cum este cunoscut taximetristul de toată lumea, face taximetrie de ani buni. Tot timpul a vrut să aibă numai mașini noi „la treabă” din mai multe motive. Unul dintre ele ar fi că actele de taximetrie se obțin mai repede dacă mașina este nouă. „Pe de altă parte, spune Lică, se urcă mai multă lume într-un taximetru nou, decît într-o mașină veche”. Pînă la acest nou Passat a mai avut tot un VW, dar Polo, pe care l-a „pierdut” într-un accident.
„Am avut o pasiune față de această marcă de mașini. Cînd mi-am cumpărat eu Polo, toți colegii imi spuneau că sînt nebun, pentru că investesc atît într-o mașină. Pe atunci, toată lumea își cumpăra Matiz-uri sau Opel Vectra. Eu mi-am luat un Polo, deoarece nu mai avea nimeni în Bacău și chiar eram mîndru cînd, la mine, se urca mai multă lume decît la colegii de breaslă. Și mergeam cu același preț, ca și restul taxiurilor. Din păcate, am pierdut mașina într-un accident în zona Nord. Este acolo o intersecție unde nu se dă prioritate. S-a urcat o basculantă pe mine și mi-a distrus autovehiculul. Mă bucur că am scăpat eu, dar am regretat că mașina nu mai putea fi reparată”, și-a amintit Lică.
Mașina era cumpărată în rate și, pentru că nu se mai putea reface, cei de la compania de asigurări l-au despăgubit în totalitate. Cu banii pe care i-a primit, Lică, s-a dus la VW și a făcut comandă de noul Passat. A fost printre primele comandate din Bacău. L-a îngălbenit, conform legii, și acum circulă cu el, dar cu un tarif ceva mai mare. „Mașina a costat o mulțime de bani, plătesc acum cam 500 de euro pe lună rată. Cînd am apărut cu ea la stradă, colegii m-au făcut nebun. Eu sînt convins că pot să-mi scot banii. E o mașină robustă și sigură, nu se strică chiar așa ușor, iar clienți se găsesc. Deocamdată, se vede că merge treaba, pentru că am plătit toate ratele la timp. Practic și un tarif ceva mai mare, pentru că și mașina e de lux, respectiv 14.000 ziua și noaptea 16.000 de lei”, ne-a mai spus Lică.
Clienți pentru toate tipurile de mașini
Chiar dacă, în Bacău, Lică are cea mai nouă mașină, mai sînt mulți care au autovehicule la fel de performate, dar ceva mai vechi. La o adică, vă puteți plimba prin oraș cu o gamă variată de autoturisme Audi, BMW și multe alte VW Passat.
Prezența mașinilor de lux în rîndul taxiurilor locale a fost constatată și la Registrul Auto Român (RAR). Inspectorii de aici sînt suprinși de băcăuanii care dau peste 20.000 de euro doar pentru a-și folosi mașina în taximetrie. „Avem și Volkswagen, și Opel Vectra și Skoda. Fiecare, ce a gîndit, aceea a făcut. Eu, unul, să am o mașină care costă 20-22.000 de euro, n-aș face taximetrie cu ea”, ne-a declarat Constantin Șoșu, șeful reprezentanței Bacău a RAR.
Cei de la Camera Taximetriștilor nu sînt suprinși de ingeniozitatea băcăuanilor. Mai ales că există clienți dornici de mașini diferite. „între taxiurile de pe străzile din oraș există și Audi A6, din 2005, Opel, din 2005, Passat, din 2002-2003. De ce se folosesc asemenea mașini? Pentru că sînt și oameni care vor să meargă cu un autovehicul de lux. Sînt clienți pentru toate genurile de mașini, de la Trabant pînă la Passat. De exemplu, sună cineva la o firmă și spune că dorește să ajungă la Otopeni, dar are nevoie de o mașină cu aer condiționat și alte condiții speciale. Mai sînt unii care vor să ajungă cu taxiul la Torino sau în Bulgaria și cer mașini de lux. Ce-i drept, au tarife mai mari decît cursele obișnuite, cam 15.000 pe kilometru, față de 13.000 de lei”, ne-a explicat Marcel Nechita, președintele Camerei Taximetrișilor din Bacău. (Ionuț BARBU, Alexandru COVACI)e Camerei Taximetrișilor din Bacău
Poate cea mai scumpă mașină transf
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.