Canicula a făcut ca și ieri serviciile de ambulanță și unitățile de primire urgențe să fie luate cu asalt de pacienți. în numai 24 de ore, Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean a înregistrat doar la cabinetul de medicină internă peste o sută de cazuri. „Mulți nu respectă recomandările făcute de medici, nu ascultă sfaturile lor. Ies din casă exact în perioada în care soarele arde cel mai tare, iar unii mai consumă și alcool. Cad apoi pe stradă și fac crize comițiale. Sînt foarte mulți cardiaci care se decompensează de la căldură, dar și pentru că nu-și mai iau tratamentul. Avem și un număr destul de mare de pacienți cu colică renală, pentru că nu consumă o cantitate suficientă de lichide, urina se concentrează și se adună pietrele”, ne-a declarat doctorița Sofia Haralambie, medic primar la UPU. Suprasolicitată a fost și Stația de Ambulanță Bacău. în ultimele 24 de ore și ea a trebuit să intervină la aproape o sută de cazuri. „Ieri seară (marți – n.n.), am fost chemați în comuna Nicolae Bălcescu, la un bătrîn care a căzut pe cîmp. Azi (ieri – n.n.), au fost vreo trei cazuri de leșin pe stradă. Au fost și multe cazuri cardiologice, de hipertensiune arterială, la persoane în vîrstă, dar și de pneumonii ori enterocolite la copii”, a spus doctorul Sorin Enescu, directorul Serviciului Județean de Ambulanță. (Elena ȚINTARU)
casetă
Oneștenii, sub teroarea căldurii
Canicula a ridicat pînă la 32 de grade temperatura din Onești.
Locatarii de la ultimele etaje ale blocurilor au măsurat în locuințe și
pînă la 34 de grade. Mulți oneșteni au optat pentru ieșirile în parcuri
sau la lizierile din apropierea orașului. „Acasă, la etajul trei, este un
adevărat cuptor, așa că mai stau aici, în apropierea rîului Cașin, sub
umbra unor copaci”, ne-a declarat oneșteanca Viorica Popa. De
asemenea, ștrandul din apropierea Parcului Sportiv a fost luat cu
asalt de către copii și tineri, în căutare de răcoare. Muncitorii din
construcții au ignorat regulamentele privind echipamentule de
protecție, pe care l-au abandonat.
Căldura a trimis la Spitalul Municipal mulți oameni care au suferit
lipotimii și insolații. Unii au fost aduși la spitalul oneștean de pe
cîmpurile din apropierea orașului, unde se aflau la lucrări agricole.
(Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.