Maxime și cugetări

Lumea noastră de vorbe și scandaluri

Vasile PRUTEANU

„Realitatea e ruina unui basm”, spunea Lucian Blaga, prefigurînd mental un viitor al României pe care nu și l-a imaginat niciodată așa cum e el în zilele noastre. Nici n-avea cum. Era imposibil de prevăzut că urmașii vitejilor daci vor deveni fanii maneliștilor, că homosexualii vor defila prin centrul Capitalei ca să-și facă prozeliți, că pînă și orătăniile din ogrăzile sătenilor vor căpăta gusturi perverse. Rățoiul mamei s-a reprofilat pe găini, iar curcanului au început să-i surîdă rațele și gîștele. Nenorocitul ăla de „Donald” s-ar fi suit și pe cocoș, dacă pintenatul nu i-ar fi trăsnit un cioc în căpățînă de l-a lăsat fără măcăit o săptămînă.
După atîtea mizerii ale zilei, săptămînii sau ale lunilor, alaltăieri și-au dat în petec și parlamentarii, măcăind ca rațele, cotcodăcind ca găinile și umflîndu-se în pene precum curcanii în discuțiile pline de umor grotesc pe marginea moțiunii de cenzură a PSD. Cînd îi aud, mă rog celui de sus să dea în ei cu un soi de gripă aviară, măcar să tacă și să facă ceea ce au de făcut; adică legi bune în favoarea populației și nu spre spolierea ei. întrucît de clevetirile lor m-am sastisit peste măsură, mai interesant mi s-a părut să caut caracterizările date de presă Alianței D.A. Una dintre frazele care exprimă cel mai concis și mai clar situațiunea guvernamentală am citit-o în Cotidianul: „Alianța acționează unitar: toată lumea dă în toată lumea”. Datul echidistant și în „toate direcțiile” mi se pare o interesantă și specifică ipostază de „unitate națională”, așa cum se prezintă ea astăzi. Adică un președinte ce-și atacă fără răgaz guvernul și un prim-ministru sătul să-i tot anihileze loviturile cu prudență. între ei, fruntașii partidului lovesc în și din toate părțile. Basmul cu „cocoșul roșu”, într-o alianță sfîrtecată de ambiții, a căzut în deriziune. L-a făcut de tot rîsul Dan Voiculescu (cu pseudonimul de turnător Felix), apoi Mircea Geoană care o ține gaia-mațu’ cu incompetența guvernului Tăriceanu, ce trebuie să-și rupă gîtul, ca să vină ei – ăia cu milioanele de dolari furate pe toate cărările tranziției. Atîtea scandaluri au izvorît în ultimele săptămîni, încît am început să nu mai deosebim realitatea de ficțiune. Aberante și de neimaginat întîmplări s-au derulat în ritmul unui film science-fiction, blocîndu-ne pînă și aducerile-aminte despre ce-am sperat și ce ne oferă o actualitate ruinată în propria ei duhoare. DNA ne scoate mereu la iveală murdăriile ahtiaților după averi, iar CNSAS-ul dezvăluie și el cît de adîncă a fost și este imoralitatea moștenită dintr-un trecut odios. Asta ne arată că au urcat în fotoliile puterii tot felul de ambițioși fără merite, ba chiar și o sumă de scursuri ale societății, al căror loc ar fi trebuit să fie după gratii. Multe dintre figurile de prim-plan – televizat sau nu – puteau să rămînă în anonimat fără nici o pagubă pentru omenire. Mă întreb zadarnic cui și la ce folosesc nenumăratele scandaluri provocate de un Becali, Vadim, Voiculescu sau Copos? Pentru cei mai mulți dintre noi era mai bine dacă ăștia nici măcar nu se nășteau. Cel puțin erau bietele noastre urechi scutite de hărmălaia lor, adusă din mocirla morală a periferiilor.
Dat fiind zgomotul neîntrerupt produs de gurile spurcate ale unor personaje venite parcă dintr-o realitate paralelă, m-am bucurat citind știrea că în Finlanda se proiectează un oraș pentru surdomuți. Iată unde va fi viața ideală! Să nu ai de-a face cu oameni care vorbesc mereu, să nu țină nimeni discursuri autolaudative, să nu poată nimeni cleveti contra altora, fiindcă nici n-ar avea organul care să îndeplinească această funcție și nici altul organul care să-l asculte – nu este admirabil și de invidiat? Ba bine că nu! închipuiți-vă cît de minunat ar fi să mergi pe stradă fără să mai orăcăie la tine fiecare șofer grăbit, să nu mai auzi derbedeii băgîndu-și și scoțîndu-și… etc. Omul mi se pare a fi animalul cel mai zgomotos de pe pămînt. Dacă omul n-ar fi inventat vorba, azi am fi mult mai fericiți. Toate perversitățile urii omenești au geneza în vorbe. Fără cuvinte sonore, oamenii s-ar înțelege mult mai bine, rezumîndu-se doar la cele scrise. Ba chiar ar fi și ceva mai culți, că de învățat din cărți au de la cine. Pe cale auditivă educația se face mai greu.
Desigur, nu am naivitatea să cred că surdomuții nu au descoperit mijloace de a se sfădi și critica. Pe muțește, însă, nu se poate atinge perfecțiunea pe care o dă vorba și auzul iritat de o injurie bine plasată. Pînă și Parlamentul nostru mioritic ar fi tolerabil într-o situație de surdomuțenie. Totul s-ar derula prin semne, iar opoziția față de orice act de guvernămînt s-ar lichida foarte repede.
Nu știu dacă proiectul finlandez se va finaliza, dar este o idee demnă de luat în seamă. Poate că astfel realitatea nu va mai ruina cu atîta perseverență o idealitate. Cred că și Eminescu ar fi fericit, în eternitatea lui, dacă ar renaște acea „lume ce gîndea în basme și vorbea în poezii”. ît de clevetirile lor m-am sastisit peste măsură, mai interesant mi s-a părut să caut carac

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!