Varietăți critice

Sintaxa eseului

Contantin CĂLIN

Am scris odinioară despre proza d-rei Niadi Cernica, impresionat de maturitatea epică și acuitatea intelectuală a autoarei, care și-a început cariera literară în urmă cu un deceniu, la 23 de ani, cu „Indiile greșite”, un roman scurt și dens, surprinzător prin tematică și stil, și a continuat apoi la același nivel. Acum consemnez aci ultima ei carte, „Eseuri de istoria filosofiei și filosofia culturii” (Ed. Augusta și Ed. Artpress, Timișoara, 2006), care e semnată, ca și precedenta („Imaginarul. Presupoziții ontologice”, apărută la același consorțiu editorial, anul trecut, teză de doctorat), Niadi-Corina Cernica. Fără îndoială, adaosul onomastic are o semnificație: relevă, cred, hotărîrea de a despleti preocupările literare de cele filosofice. Niadi rămîne scriitoarea; Niadi-Corina urmează să se ilustreze în filosofie. Bibliografic, ele se despart, fiecare ambiționînd să-și întregească opera. Sînt uimit de asemenea planuri, mai ales că d-ra Cernica, lector la Universitatea „Ștefan cel M
are” din Suceava, are încă pe chipul și în comportamentul său o anume candoare, iar scrisul ei de mînă e asemănător cu al unui copil concentrat asupra cuvîntului și propoziției.
Copilul acesta e de nerecunoscut în carte, sub litera de tipar, unde prinde o altă figură, de femeie învățată care nu-și îngăduie mai mult de un surîs. Totuși, gesticulația ei nu e nici gravă, nici exaltată. âși stăpînește foarte bine firea, care seamănă cu a unui judecător; nu de oameni, evident, ci de idei. Are o conduită egală, fie că atrage
atenția asupra a „două femei-fiolosof din Grecia antică”, fie că subliniază originalitatea filosofiei lui Plotin, fie că redefinește „metoda lui Descartes”, fie că explică „de ce-l iubim pe Nietszche”, fie că disociază între „reprezentativitate și circulație”, „fidelitate și infidelitate în cultură”, fie că „pledează” pentru o „psihologie a înălțimilor”, fie că își afirmă încrederea în viitorul filosofiei sub alte forme decît cele tradiționale etc. Nu prea afli pentru ce-i bate mai tare inima. Cele 43 de eseuri au un puls aproape uniform. Se înșiruie linear la aceiași parametri intelectuali. în jur de trei-patru pagini fiecare, dimensiunile lor atestă obișnuința de a scrie scurt, reflex și evocă ideea de „sonet” executat cu virtuozitate. De fiecare dată, primul lucru pe care îl remarci e siguranța intrării în subiect, prin fraze ferme, apodictice sau prin întrebări iscate de îndoieli: „Ontologic, omul este în condiția cea mai firească cu putință”; „Senzualitatea este, în mod cotidian, circumscrisă eroticului”; „Rațiunea poate orice”; „Intolerantul este omul adevărului integral”; „Suntem noi, occidentalii, idealul Orientului?”. în ciuda aparențelor, ele nu sînt decît pretexte pentru demonstrații cu sens contrar. âl simți imediat pe „dar” sau pe „nu” și aștepți argumentele. Al doilea lucru care se impune atenției e coerența acestora din urmă. întotdeauna se succed precis, cu necesitate, cresc ca un zid din cărămizi. Iată un singur exemplu: „Nietszche a scandalizat și a fascinat. Punctul lui forte nu este misoghinismul, nici simțul clasei, nici supra-omul, care, singure, ar face din el un simplu huligan filosofic. Rervoluționară este ideea existenței a două tipuri de morală (după milenii de monism moral): morala stăpînilor și cea a sclavilor. Stăpînii nu se deosebesc de sclavi prin statut social, prin putere, prin bogăție și nici chiar prin inteligență (Nietszche îl desconsidera pe Socrate), ci prin morală”. „Cărămizile” sînt – cum se vede – imbricate fără liant. D-ra Niadi-Corina Cernica nu agreează digresiunile,”parantezurile” (vorba unui profesor de-al meu): merge șnur, direct către concluzia pe care vrea s-o impună, uneori chiar grăbită. în general, eseurile sale sînt enunțiative atît în latura în care rezumă, expun „problema”, cît și în cea în care aceasta e reinterpretată. Schimbarea de perspectivă, „declicul”, se produce ca efect al constatării unor „ciudățenii” în evaluările anterioare, „manevră” folosită, de pildă, în comentariul asupra „imperativului categoric kantian” sau „în apărarea prejudecăților”, unde replica înnoitoare își face loc cam pe la jumătate: „O considerăm – prejudecata – întotdeauna rea, un obstacol al gîndirii și al acțiunii libere. Chiar nu-i vedem avantajele? în primul rînd, prejudecata impune valori și reacții decantate în timp, care s-au dovedit, de cele mai multe ori, eficiente”.
D-ra Niadi-Corina Cernica stăpînește, dimpotrivă, „arta rațiunii” și arta discursului. Cartea sa dă satisfacție, cred, atît filosofilor, cît și oamenilor de cultură și literaților. Mai aproape de aceștia din urmă, mă declar pe deplin încîntat de eseuri ca „Despre senzualitate sau despre trupul transfigurat”, „Efectul Don Quijote”, „Raiul ca o bibliotecă”, „Despre politețe sau despre estetica faptului cotidian” etc., care conțin observații fine în formulări pregnante, axiomatice, memorabile: „Numai o carte poate ucide altă carte” (apropo de „holocaustul” literaturii cavalerești prin apariția romanului lui Cervantes), „Cititul este ca o revelație”, „Există un talent al cititului, ca și unul al scrisului”, „Politețea necesită multă inteligență”. Stilul sintetic este unul din cele mai importante atuuri ale acestei autoare: culmea, îl posedă de la o vîrstă la care alții tărăgănează cuvîntul și se bîlbîie!
Cum am spus, ea începe hotărît, categoric, continuă susținut și încheie sugestiv. Sintaxa eseurilor sale e impecabilă, dar, prin repetiție, ea riscă să se transforme din calitate în defect. Teoretic, eseul exclude maniera. Ideile trebuie povestite liber și – de ce nu? – pe îndelete. Semn al tinereții, greu de mascat, la d-ra Niadi-Corina Cernica dominantă e stringența. Se pornește, apoi, mult mai des de la cărți (și se rămîne la ele) decît de la viață. Numeric, temele cu caracter istoric le depășesc pe cele de actualitate. Pluralul „noi”, un tic universitar, e mai frecvent decît singularul „eu”. Ceva ar trebui schimbat. Oportună mi s-ar părea angajarea mai deschisă în dezbaterile contemporane majore, centrale. Niadi-Corina Cernica e dotată pentru a comunica, nu doar cu un cerc restrîns de filosofi (cei adevărați, la noi, nu depășesc degetele unei mîini, hai să zicem două), ci cu un public larg. Astfel, ar deveni mai vizibilă și ar justifica entuziasmul cîtorva provinciali, între care și sussemnatul, care o aplaudă de la debut.

P.S.: Aș mai menționa un lucru: coperțile cărților citate în articol au fost realizate de d-l Gheorghe Zărnescu, concitadinul nostru. Distinse, ele fac ca ambele cărți să pară a fi „cărți de artă”.
retexte pentru demonstrații cu sens contrar

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!