Europo, venim!

Efemera glorie a „sticlei”

• Istoria audiovizualului din Bacău (III)

Val MĂNESCU

Racordarea imperioasă la realitățile sfîrșitului de mileniu, nevoia de comunicare și cea de informare, darșsi frustrarea copilului căruia i s-a interzis să se joace cu jucăria rîvnită în copilărie, sînt elementele principale care au determinat explozia de interes pentru televiziune, inclusiv în Bacău, în primii ani de după 1990.
Românii trăiau euforia capitalismului sălbatic. Se vindea tot ce se putea vinde, indiferent de modul de dobîndire. Tarabele de lemn invadaseră trotuarele Bacăului, oamenii își redescopereau spiritul comercial. Toată lumea vindea ceva și căuta o pleașcă. O afacere. O oportunitate, cum zicea, doct, prim-ministrul de atunci. Buticuri peste buticuri. În fața dolarului, Leul își pierdea valoarea de la o zi la alta. Se vindea economia ruginită a celor 50 de ani de socialism. Jocurile piramidale ofereau cîștiguri fabuloase, dar și falimente răsunătoare. Caritas-ul clujean al lui Ioan Stoica și fratele mai mic Gerald din Focșani îi ademeneau pe românași să-și vîndă casa, mașina sau vitele și să depună bani în contul lor, fluturîndu-le pe sub nas cîștiguri de opt ori mai mari decît suma depusă. În timp ce prostimea era ocupată cu somnul liniștit la care-i îndemna Fondul Național de Investiții, șacalii sorbeau sîngele „boborului” naiv. Bampirii lui Caragiale se răsuceau în mormînt de ciudă că n-au avut și ei parte de o asemenea pradă. În paralel, juna și libera mass- media prospera. Găina care năștea pui vii făcea în presa scrisă tiraje de milioane de exemplare. Televiziunile, inclusiv cele locale, difuzau neîncetat filme imbecile și violente cu americani deștepți și ruși proști, cu lupte de karate sau excitante scene de sex. La posturile de radio, muzica stăpînea eterul, întreruptă din cînd în cînd de programe de știri care anunțau violurile, inundațiile, mineriadele sau nenorocirile pe care parlamentarii le pregăteau celor care i-au ales. În presă funcționa doar legea banului, de fapt ca peste tot în societatea românească, adică cea care trăia epoca de aur a milionarilor de carton. Era epoca marilor tunuri, iar televiziunea nu putea lipsi de la apel. Peste Bacău se țesea pe nesimțite pînza de păianjen a rețelelor de cablu care ducea direct în casele oamenilor drogul micului ecran, cu magia lui mincinoasă, dar și cu otrava imaginii concrete a realului.
Patronii cu ceva bani au mirosit repede că e rost de-o afacere în domeniul audio-vizual și, mai nevrînd, mai lăsîndu-se, au acceptat argumentele insistente ale unor sfătuitori entuziaști, cărora le-au dat bani și mînă liberă să creeze structuri de producție specifice.
Firma Eurosat CaTV și-a început activitatea în vara lui 1993, ceva mai timid decît concurenta ei, SATBA, dar cu o tenacitate de invidiat. Ovidiu Budeanu, Geo Râpă, Ștefan Ghergut și parcimonioasa Codruța Turcu au început să edifice atunci un mic imperiu al imaginii transmise prin cablu, care avea să fie vîndut – peste nici zece ani – cu un milion de dolari. Florin Popescu i-a convins că a transmite doar filme și programe tv preluate de pe satelit este o afacere fără haz, dacă nu-i adaugi programe despre și cu băcăuani, care să-i lipească și mai mai mult pe aceștia de dreptunghiul de sticlă. Da, au spus patronii, dar să nu ne ceri bani! Lui Florin i s-au alăturat legendarul Edi Bărbulescu și Cornel Ciobănița – care venea cu experiența acumulată în cei doi ani de televiziune liberă locală de la TV BACĂU. Împreună, au improvizat într-o cameră de la Hotelul Bistrița „studioul SUPER V” echipat cu două videorecordere și o cameră VHS aduse de-acasă. Au început să cutreiere orașul și au încropit timp de vreo două luni un program propriu, fără de care licența EUROSAT ar fi suferit consecințele prevăzute de Legea 48 a Audiovizualului. Sub presiunea acestei legi, dar impulsionați și de faptul că SATBA (prin neinspirat-numitul studio CANAL 6 și prin postul de radio STAR B) cîștiga tot mai mult în notorietate, patronii s-au decis să investească într-un studio tv, la nivelul de dotare al vremii. A fost amenajat la ultimul etaj al blocului de la Tic-Tac și a început să producă emisiuni în 1995 sub sigla EURO TV, emisiuni transmise prin rețeaua de cablu a societății-mamă. A fost primul studio tv din Bacău în care s-au investit cu mult curaj sume mari pentru vremea aceea și s-au achiziționat echipamente performante care depășeau stadiul amatoricesc. În calitate de director al postului, Costel Ciulină – devenit în timp om de afaceri – și Costel Pletosu – redactor șef – au avut libertatea să-și alcătuiască echipa. Tehnicienii – cameramani, operatori VCR – Dorian Pocovnicu, Florin Costache, Vali Știrbu, Marius Popa, Cristian Crețu și, mai tîrziu, Mircea Iacobet și Daniel Moldovan făceau adevărate minuni pe aparatura profesională cu carfse fusese dotat studioul. Au mai fost și alții. Despre aceștia din urmă, în episodul viitor.dă casa, mașina sau vitel

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!