Memoria documentelor

Un prinț misterios (2)

• întîia amintire: scena despărțirii de „Domnița Elena” de copii și a plecării Domniței din Palatul Regal din București spre frontiera Austro-Ungară

„Memoriul” lui Vasile Dimitrescu are trei părți: 1. „Amintiri din copilărie”, în manuscris; 2. „Amintiri din viața matură și analiza lor”; 3. „Diverse fapte și analiza lor”; plus un „rezumat”. După cum se vede, autorul memoriului acordă cel mai mare spațiu „Amintirilor” din copilăria petrecută în familia preotului Ghiță Dimitrescu din Buhuși. „întâia amintire” evocă „Emoția, țipetele Domniței Elena și groaza amenințării mele cu moartea” din noaptea de 11 februarie, ora 5 dimineața, a anului 1866 (acum 140 de ani). Scena răpirii și despărțirii de „părinții” săi este descrisă cu multe amănunte, pe care nu le găsim în nici o altă lucrare dedicată abdicării lui Cuza Vodă, inclusiv cea a lui Constantin C. Giurescu, unde se precizează doar că „faptul a avut loc la orele cinci dimineața”; și despre Cuza, că era „îmbrăcat în haine civile (când) fu scos din palat”; în timp ce Doamnei Elena „i se dădu îngăduința să rămână în palat” („Viața și opera lui Cuza Vodă”, de Constantin C. Giurescu, Ed. Științifică, București, 1966).
Este, într-adevăr, greu de crezut că un copil de un an și jumătate (cît ar fi avut Dimitrie), era în stare să rememoreze toate acele amănunte din ziua cînd a fost „smuls” din brațele „Domniței Elena” de către „complotiști”, sub amenințarea că (acesta) copilul va fi „aruncat din balconul palatului, spre a mă strivi de caldarâmul pavajului”, dacă nu-l părăsește. Dar este posibil ca toate aceste amănunte să le fi aflat mai tîrziu de la maiorul Dimitrie Lecca, comandantul gărzii palatului (C. C.Giurescu), ori de la soția sa, doamna Voichița Lecca, venită „expre pentru a lua în primire copiii lui Vodă Cuza”, în noaptea aceea. Și aceasta, cu atît mai mult cu cît chiar doamna Voichița Lecca „luîndu-și o vădită bucurie că nu am fost omorât”, fiind menționată ca martor ocular „care a asistat la scenă”.
Tot din „întâia amintire” mai reținem că semnatarul memoriului este convins că „Domnița Elena” este mama sa bună, și nu altcineva, deși, mai tîrziu, în alte „amintiri” va avea îndoieli în această privință. Să nu uităm, însă, că scopul memoriului – după cum vom vedea în finalul său – era să demonstreze că el este moștenitorul direct al lui Vodă Cuza și al Doamnei Elena Cuza, în condițiile în care fratele său, Alexandru, murise în anul 1890, iar celălalt „bastard”, Dimitrie, care murise în 1888, era considerat un „impostor”. Dar și faptul că „martorul scenei”, doamna Voichița Lecca, este persoana care îl va transporta apoi spre Bacău și-l va încredința preotului Ghiță Dimitrescu din Buhuși. (M. C. DELASABAR)cum 140 de ani). Scena răpirii și

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!