Conducerea Inspectoratului Școlar Județean a întocmit o situație centralizată a rezultatelor obținute de absolvenții de gimnaziu în urma Testelor Naționale. Atfel, din cei 7.294 de elevi care s-au prezentat la aceste examen, 1.057 nu au reușit să obțină o medie mai mare de cinci, pentru a putea promova. Dintre cei care au reușit să treacă de baremul necesar pentru promovarea examenului, 1.023 au luat note cuprinse înre 5.00 și 5.99, 1.341 au primit între 6.00 și 6.99, 1.528 de elevi au mediile cuprinse între 7.00 și 7.99, notele obținute de 1.415 de copii se situează în intervalul cuprins între 8.00 și 8.99, iar 930 s-au apropiat mai mult de perfecțiune și au primit note cuprinse între 9.00 și 10.00. Inspectorul școlar general adjunct Mirela Berza spune că, în ceea ce privește disciplinele la care elevii au dat examen, ceea mai mare promovabilitate s-a înregistrat la Istorie. unde 98,95 la sută dintre elevii prezenți au luat note de trecere. La celelalte materii de studiu, promovabilitatea a fost de 91 la sută la Georgrafie, de 93 la sută la Matematică și de 85 la sută la Limba și Literatura Română. Inspectorul școlar general Radu Ababei spune că, în zilele următoare. va fi făcută și o analiză detaliată a rezultatelor obținute de elevii care s-au prezentat la Testele Naționale, în funcție de fiecare școală în parte. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.