Jurnal de insider

Sistemul de sănătate și dogma numărul trei

* Un manager, în general, dar îndeosebi unul de spital trebuie să aibă o vastă cultură * Managerii lucrează cu oamenii prin intermediul informațiilor și al banilor * Necunoașterea legii nu exonerează managerul de răspundere * Noua garnitură de manageri va trebui supusă unor teste permanente pentru a avea o imagine corectă asupra lor la examenul de peste șase luni * Sperăm ca odată cu intrarea României în UE să avem adevărați profesioniști la conducerea spitalelor și a tuturor structurilor care definesc sistemul de sănătate

Stimați cititori, înainte de a continua citirea acestor rînduri ar fi bine să vă oferiți un răspuns la o posibilă întrebare: cu ce se ocupă, de fapt, managerul și managementul? După care vă rog să încercați să comparați propria dumneavoastră opinie cu altele, eventual și cu aceea a subsemnatului. Este de așteptat să existe diferențe majore ca formulări, sau sub aspectul cuvintelor utilizate și al exemplelor date. Dar, cel mai important este ca esența acestor descrieri să fie cît mai apropiată de realitatea managerială, iar eventuala aplicare în practică a acestei esențe să ducă la atingerea unor rezultate pe care să le putem numi performanțe, indiferent dacă organizația condusă se numește țară, oraș, firmă, teatru, spital, universitate, școală de șoferi sau de balet și maniere elegante…
În ce mă privește, consider că materia primă cea mai importantă cu care operează managerul o reprezintă informațiile. Managerul le prelucrează (sau cere prelucrarea acestora) în vederea luării unor decizii care să avantajeze organizația în ansamblul său. Deci, managerii se ocupă, în esență, cu informațiile. Conținutul acestor informații se poate referi – în cazul unui spital – la nivelul de pregătire/informare a diverselor specializări care conturează sistemul de îngrijiri, la banii necesari funcționării normale a serviciilor oferite, la oameni (personal medical, personal auxiliar, pacienți), la condiții materiale (cazare, alimente, medicamente, aparatură medicală, sisteme de comunicare etc.), dar și informații referitoare la coeziunea organizației, la nivelul de comunicare între structuri, la cultura organizației etc. Unele informații se pot traduce în unități monetare, iar fluxul intrărilor și ieșirilor de resurse trebuie bine contabilizat și analizat, sub raport cauzal sau final. Informația cea mai sintetică este cea financiară, adesea volumul și structura fondurilor financiare primite influențînd decisiv soarta organizației. Tocmai de aceea bugetul este principalul instrument de lucru al unei organizații. Să recapitulăm puțin: pentru a face față exigențelor pe care le incumbă profesia de manager acesta trebuie să aibă cunoștințe de natură juridico-legislativă, economico-financiară, logistică, tehnică, psihologică, medicală, informatică și socio-umană. Dintr-un foc observăm că managerul trebuie să aibă o largă și consistentă cultură, iar informațiile de natură medicală nu se află pe primul loc în lista de mai sus (dar nici nu pot lipsi).
Necunoașterea legilor este o carență majoră a multor manageri. Numirea acestora pe criterii partidice și modificările destul de rapide în spectrul politic aduc, adesea, la cîrma unor instituții indivizi care au ca principală „calitate” doar obținerea unui status social superior și ceva avere… Necunoașterea legilor (îndeosebi Legea 500, cea a finanțelor publice) face posibilă continuarea unor practici bolșevice de obținere a unor fonduri „suplimentare”, practici bazate pe influențe de partid, pe prietenii și șpăgi pe măsură. Numai așa se explică faptul că unele spitale au angajat cheltuieli și consumuri peste bugetul alocat, sperînd că bunul samaritean (statul, Casa Națională de Sănătate) le vor plăti, argumentul principal fiind acela al unei nevoi imperioase și urgente de îngrijiri medicale. Ei bine, Legea finanțelor interzice cu desăvîrșire, sub amenințarea cu ani de pușcărie, depășirea bugetului alocat! În schimb, foștii directori de spitale care au călcat în acest mod pe bec, în loc să-și caute avocați pentru a se asigura că se încadrează la minimum de pedeapsă, amenințau că dau în judecată Casa de Asigurări de Sănătate pentru că nu le dau banii pe serviciile prestate. Sancta simplicitas! La rîndul lor, furnizorii spitalelor vor să-și primească banii pentru produsele deja livrate, singurii posibili plătitori fiind directorii care au încălcat Legea finanțelor! Am amintit acest caz pentru a sublinia că principalele cunoștințe și informații pe care trebuie să le aibă un director de spital sînt cele enumerate în ordinea de mai sus. Cunosc destui directori de spitale care au semnat „hîrtii” în perfectă NEcunoștință de cauză, achiziționînd vrute și nevrute, la insistențele furnizorilor care urmăreau să aibă cota de piață în creștere, și abia au scăpat cu demisia și cu amenzi penale usturătoare.
Am amintit toate acestea pentru a atrage atenția asupra dogmaticei viziuni conform căreia managerul de spital trebuie să facă doar management „sanitar” și nu management „contabil”. Acel management „sanitar” va cădea în sarcina directorului medical, iar managerul general își va asuma răspunderea pentru absolut tot ce se întîmplă în spital. El trebuie să fie nu doar managerul spitalului, ci un autentic manager al sănătății oamenilor. (Liviu DRUGUS,
Universitatea Bacovia)eluc

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!