FCM Bacău a definitivat, zilele trecute, programul meciurilor amicale de pregătire, pe care le va susține în această vară. Astfel, pentru cele opt partide preconizate de antrenorul Cristi Popovici, au fost contactați patru adversari: trei din diviziai B (Gloria Buzău, FC Botoșani și Cetatea Suceava) și unul din diviziai A (FC Vaslui). Este, însă, posibil să apară și un al cincilea, în speță Petrolul Moinești, dar, deocamdată, viitorul petroliștilor este incert. Băcăuanii ar vrea să joace cu Petrolul cele două partide programate să se desfășoare în timpul cantonamentului de la Slănic Moldova, pe stadionul din Tg. Ocna. Dacă moineștenii nu se vor reuni pînă atunci, „taurii” vor forma două echipe și vor juca între ei. în rest, celelalte meciuri se vor derula după programul prezentat alăturat, locul de desfășurare al fiecarei întîlniri urmînd să fie stabilit ulterior, în funcție de programul oficial al adversarilor. Dacă în primele etape ale campionatului FCM-ul va trebui să joace cu FC Botoșani sau Cetatea Suceava, partidele vor fi anulate și băcăuanii vor căuta alți parteneri. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.