Vremea cînd „arde piatra în apă”
* Iulie – Luna lui Cuptor
Este luna cu călduri caniculare.
Un proverb spune că „secerișul, treieratul, în cuptor îi e văleatul”. în iconografie luna iulie este reprezentată sub forma unui leu, pentru că soarele intră în constelația leului.
Sărbători bisericești:
2 iulie – Sfîntul Voievod Ștefan cel Mare
20 iulie – sfîntul Prooroc Ilie Tesviteanul
Sărbători populare
La 8 iulie, cînd „arde piatra în apă” se serbează contra grindinei, iar la 15 iulie se cinstește „Cirică” pentru ferirea de năpăstuiri. LA 16, 17 și 18 iulie de „Ciravii Marinei”, „femeile țin serbare cu nelucrare, duc la biserică tămâie și pelin, pe care le pun la icoana Maicii Domnului, iar după slujbă le duc acasă ca leacuri contra feluritelor boale de copii”. De Sântilii” (20 iulie), dacă tună și fulgeră se spune că Sfîntul Ilie umblă cu carul de foc prin cer și caută să trăsnească în diavoli. în case se aprinde tămîie, dar și lumînarea de Paște, ca să piară duhul rău și să nu nimerească trăsnetul în casă. Tradiția populară spune că Sfîntul Prooroc Ilie va fi trimis la sfîrșitul lumii să se războiască cu Anticrist, pe care îl va ucide și din sîngele lui va aprinde pămîntul. Tunetul și fulgerul vor cădea asupra diavolilor. Ploile puternice din ziua Sfîntului Ilie sînt urmarea supărării lui, căci nu i s-a spus cînd este ziua lui. Din această zi, grindina nu mai are putere. Se dau mere de pomană, iar la biserică se duc tot felul de fructe și colaci. Se sacrifică un cocoș pentru că „Sfîntul Ilie toacă-n cer în fiecare miez de noapte, dar nu-l aude nimeni în afară de cocoși, care apoi încep să cânte”.
Sfîntul Ilie este și patronul aviației. în județul Bacău în această zi se culeg ierburi de leac care se usucă la loc întunecos ca să nu-și piardă puterile. Se beau cîteva păhărele de țuică și se mănîncă grîu nou fiert cu miere de albine.
La Poiana Sărată se sărbătorește „Sântilia mocănească”, unde sătenii, în haine de sărbătoare, interpretează tot felul de cîntece și dansuri.
în 22 iulie Sfînta Maria Magdalena este sărbătoare ținută ca „ziua contra primejdiei de foc”. Se dau de pomană colaci și mere dulci pentru sufletele răposaților.
Horoscopul lunii iulie
* Indicații magice și astrologice
Ordinea lucrurilor prielnice în trei decade:
1. Planeta favorabilă
2. Culoarea
3. Florile și plantele
4. Metalele
5. Piatra
6. Cifra
7. Ziua
8. Mascota
9. Parfumul
10. Principala lor calitate…
11. Ce trebuie să caute pentru dragostea lor:
12. Părul lor este…
13. Machiajul femeilor este…
14. Supraveghează-ți următoarele organe…
15. Aptitudinile voastre sînt…
16. Norocul și destinul se vor împleti prin…
De la 2 la 12 iulie: Luna – Venus; Alb și cenușiu; Crin și iasomie; Bronz și argint; Piatra lunii; 23; Luni, miercuri; Cățelul alb; Vanilie și parfumuri cu trandafir; Simțul convingerii; Salarii – Jupiterienii; Platinat; Roz și roșu deschis; Nervii; Membru în barou; Neprevăzutul.
De la 13 la 22 iulie: Luna; Verde – salcie; Platină și argint; Peruzea; 64; Vineri – Jupiterienii; Blond platinat; Alb și rozaliu; Digestia; Grijă de sănătatea celorlalți; Călătoriile.
De la 23 la 2 august: Soare – Saturn; Cafeniu; Iris; Ghiocel și narcisă; Aur și plumb; Chihlimbar și diamant negru; 17; Duminică, Sîmbătă; Cîinele negru sau maron, pisica neagră; Liliac; Perseverența; Neptunienii și Marțienii; Negru; Ocru pal și roșu portocaliu; Coloana vertebrală, inima; Banca, afacerile, bijuteriile; întîmplarea.
Rețeta culinară pe luna iulie: Souflé de conopidă
Conopida desfăcută în buchețele și cartofii tăiați felii se fierb în apă cu sare, se scurg bine, se trec printr-o sită, se amestecă cu un ou, smîntînă și jumătate din brînza pe care o vom indica mai jos. Dacă este nevoie, mai adăugați puțină sare. Se pune compoziția într-o formă de souflé, unsă cu unt, se presară deasupra brînză și pesmet și se pune la cuptor, la foc potrivit, timp de 20 de minute. Servit cu o salată, acest souflé constituie o mîncare de rezistență.
Cantitățile pentru patru persoane: 500 grame conopidă, 400 grame cartofi, 50 grame brînză rasă, 1 ou, 30 grame de unt, sare, 2 linguri de pesmet, 50 grame smîntînă.
Poftă bună! (Eugen ȘENDREA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.