Punctul pe „i”

Administrator

Politici în derută

Doru CIUCESCU

Recentul război mediatic privind retragerea efectivelor militare românești din Irak, amorsat de premierul Călin Popescu Tăriceanu, la care a contraatacat rapid președintele Traian Băsescu, a lăsat în stare de perplexitate multe cancelarii europene și nord-atlantice, câțiva miniștri dîmbovițeni, ca să nu vorbim de marea masă a cetățenilor din spațiul carpato-danubiano-pontic. Numeroși analiști politici sînt în derută. Unii chiar bat cîmpii pe micul ecran atunci cînd încearcă să facă scenarii ale acestei noi gîlcevi dintre cele două personalități instituționale cîndva partenere, în prezent antinomice.
Pe zi ce trece constatăm că pentru a înțelege lumea în care trăim – economică, dar mai ales politică -, trebuie să facem eforturi perseverente în a ne debarasa de stereotipurile, clișeele, paradigmele cu care am fost mai mult sau mai puțin obișnuiți; sîntem nevoiți să recurgem la alte abordări. Un astfel de demers ne este sugerat și de Dominique Lestel în eseul „Originile animale ale culturii”, publicat cu sprijinul Ministerului Culturii din Franța. Nu se distinge o frontieră distinctă între om și animal deoarece „nu întîlnim fenomene majore existente la unul și inexistente la celălalt”. Animalul ajunge la un nivel de comunicare non-verbală, comparabil cu cel uman. Urangutanii se bat cu pumnul în piept în semn de izbîndă. Există și „agresiuni moralizatoare” pe lîngă cele de satisfacere a unor nevoi primare. Se diferențiază două categorii de „mușcături”: „ludice” -, de joacă, precum și „agresive”-, de luptă efectivă. Unii cîini sînt atît de umanizați încît înțeleg foarte multe din ceea ce li se spune, numai că nu pot vorbi.
în același timp, prin metoda inversiei, concluziile eseului lui Dominique Lestel pot fi explicate și printr-o evoluție contrară, de regres, printr-o apropiere de comportamentul animalelor venită din partea oamenilor. Din acest punct de vedere clasa politică nu face excepție. Ghionturi schimbate în incinta Parlamentului, mimica agresivă, arătarea pumnului, mormăitul suburban sînt modalități de comunicare ale aleșilor neamului ce pot fi văzute nu de puține ori pe „sticlă”.
O metodă mai elaborată este „mușcătura” neașteptată, care să lase adversarii politici fără replică. Recentul anunț guvernamental de retragere a efectivelor militare românești din Irak face parte din această categorie. Ce s-a urmărit, de fapt, prin această „mușcătură”? în mesajul direct se propune întocmirea unui calendar al retragerii militarilor români din Irak, fapt care prezintă mai multe avantaje, dintre care mai importante sînt următoarele: 1.- se reduce la zero pericolul de a mai aduce sicrie acoperite cu steagul tricolor din această țară; 2.- crește probabilitatea ca parlamentele Franței și Germaniei să ratifice în timp util tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană. Acestui mesaj îi pot fi asociate două riscuri. Primul se referă la faptul că anunțul respectiv a fost lansat la cîteva zile după tentativa dejucată de atac sinucigaș cu mașină-capcană a lui Florian Lesch, lugojean convertit la Islam, prospăt candidat la titlul de martir al Jihadului, care cerea retragerea trupelor noastre din Irak; altfel spus, s-a creat precedentul de a ceda sub presiune teroristă. în al doilea rînd, există pericolul ca România să piardă din credibilitatea ei ca țară cu o politică externă consecventă și predictibilă în fața marelui șef al NATO și a principalului său locotenent, chiar dacă acest risc pălește în fața priorității imediate de a îmbunătăți relațiile cu cele două „locomotive” ale Uniunii Europene, care s-au opus invadării Irakului de către coaliția condusă de SUA și Marea Britanie. De fapt, această inițiativă guvernamentală poate fi asemuită, dacă avem în vedere eseul „Originile animale ale culturii”, unei „mușcături” francofile, deloc „ludice”, după exemplul dat de președintele Jacques Chirac în relația pe care o are cu omologul său american.
Atunci, de ce această puternică tulburare dîmbovițeană? Datorită mesajelor ascunse, nedeclarate conținute în această „mușcătură”. Primul se referă la faptul că s-a atacat „politica centrată pe axa București – Londra – Washington” declarată de președintele Traian Băsescu. în al doilea rînd s-a înregistrat, în premieră, disponibilitatea unora de a întreprinde acțiuni-surpriză de amploare în cadrul alianței de la guvernare.
Revenind la eseul franțuzoacei Dominique Lestel, ne putem aștepta, în continuare, la multe alte „mușcături”, atît la propriu, din partea regnului animal, cît și la figurat, din partea clasei politice românești. Speranța noastră este ca măcar „mușcăturile” din această ultimă grupă să fie predominant „ludice”, mai ușor de suportat, nu la limita subzistenței, astfel încît să nu se ajungă ca „obiectivarea voinței de a trăi” să se realizeze prin eforturi „agresive” de adaptare, specifice lumii necuvîntătoarelor.

jinul Ministerului Culturii din Franța. Nu se distinge o frontieră dis

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.