Cap limpede

Superreporteri

Mihai BUZNEA

Așadar, pur și simplu părăsesc „Deșteptarea”, după 24 de ani petrecuți în aceeași redacție, spre a resuscita o publicație apărută la puțin timp după revoluție – „Pur și simplu” – cu prezențe intermitente în peisajul mass media băcăuan, dar și cu un statut nedefinit: cînd săptămînal, cînd cotidian, cînd deloc, într-o rotație ce ignoră regulile logicii. Printre fondatori, publiciști ce-și cîștigaseră o binemeritată notorietate pe la diverse publicații studențești: Liviu Avram, Ovidiu Bufnilă, Răzvan Haritonovici, Ștefan Radu. După perioada entuziamului postrevoluționar decembrist toți migraseră, însă, spre alte zări, mai optimiste, astfel că ziarul rămăsese orfan și de redactori, dar și de fonduri. Noul editor, de profesie dansator/croitor cu mofturi de potentat, are ambiții mari și monopolizează editorialul cu texte moralizatoare scrise (cuvintele) cu litere de tipar. âmi dă sub comandă o echipă de reciclați ce-și făcuseră debutul jurnalistic pe la gazetele și posturile de radio-tv cu ediții/emisii meteorice și-mi cere „să rup gura tîrgului”. Cum – îl întreb -, pot concura un săptămînal cu un cotidian?! Răspunsul rămîne suspendat în marea de incertitudini și trecem la treabă. Am numai colaboratori unul și unul! Tineri, inteligenți și cu gîndul doar la cacealmale. Doar doi dintre membrii echipei „fac opinie separată”: frații Stanciu; prin vîrstă și mentalități. Ceilalți reprezintă, fiecare – un unicat în materie de presă. Deși revoluția îi prinsese la stadiul pantalonilor scurți, sînt deja experți în fentarea timpului și a responsabilităților. Adepți ai sloganului de origini comuniste „cum să facem să nu facem nici cît facem”. Se comportă ca o turmă de iepuri ce preferă să li se vadă mai mult coada, necum figura. Musafiri prin redacție. Parcă ne-am afla la un teatru pe a cărui scenă se joacă un spectacol de comedie absurdă. Viorica M. își documentează articolele-anchetă în propriul laborator de simulare a realității virtuale (adică inventează) propunînd anchete și reportaje care nu au nimic comun cu realitatea imediată. Aurel S. face raiduri de noapte printre paria orașului și îmi prezintă o amplă și triumfală relatare despre fruntașii în producție de la PAMBAC, adică despre cei care cu cîțiva ani în urmă fuseseră declarați cîștigătorii întrecerii socialiste pe țară/ramură! Reminiscențe redundante?! Remus R. este abonatul barurilor, atent la zvonistică, iar Dorin C. preferă stadioanele și tăiatul frunzei la cîini. Talente. Dar cireașa de pe tort este pusă de Ovidiu H., fost candidat de cîntăreț în… strană și farseur cu diplomă. Vecinii/frații de peste Prut tocmai erau antrenați în războiul transnistrean. Subiecte tari. Explozive. Aș vrea să mă duc acolo, pe linia frontului, în tranșee – îmi zice. Pot pleca? Dacă ai curaj, dute, îi răspund, dar ai grijă de pielea ta. Eu pot doar să te mîngîi pe cap și, eventual, să oftez pentru tine! Dispare. Reapare după o zi și jumătate, cu o mină victorioasă întipărită pe față. Ei?, îl chestionez. A fost super – se grăbește cu răspunsul. Și continuă: am ajuns la Tiraspol – în tranșee, dar și la Chișinău, unde m-am întîlnit cu primul-ministru și cu președintele Snegur. Ba chiar și cu Igor Smirnov am reușit să stau de vorbă… Simt că fața mi se îngălbenește de invidie, dar nu mă-mbăt cu apă rece. âi spun: nu cred pînă nu văd articolele. Care încep să se-adune pe masa mea de lucru. Scrise bine, cu nerv, pline de aplomb, respirînd autenticitate, bune nu doar pentru „Pur și simplu”, ci chiar și pentru marile publicații din capitalele occidentale care stau cu ochii ațintiți spre conflictul dintre Prut și Nistru. Gazetar, nu glumă, acest țîrcovnic convertit. între timp, gîndurile și întrebările mi se limpezesc, așa că după vreo alte două zile îi cer, pe un ton complet detașat, dacă îi mai e valabil pașaportul pentru alte eventuale deplasări în zona de conflict. Strategia îmi dă roadele așteptate; consult documentul și nu găsesc nici o viză de intrare-ieșire cu Republica Moldova! âl privesc lung, zîmbesc luminat și fac figura cu degetul la pleoapă. ânțelege aluzia și își recuperează manuscrisele de pe birou. Corespondentul meu de război se pierduse, probabil, prin zona neutră a barurilor băcăuane și nu mai găsise calea pe unde să treacă granița, la combatanți. Teatrele lui de luptă fuseseră Expres, 22 și alte publicații centrale ce abundau în reportaje „adevărate” de la vecinii de la est.
Cu toate aceste acte de teribilism juvenil gazeta apărea, și nu era deloc rea. âși selectase publicul cititor, tirajele creșteau. Haina grafică i se modernizase prin trecerea la tehnoredactarea computerizată și imprimarea pe mașini moderne, în Capitală. I-am imprimat viteza de croazieră și am lăsat-o să se descurce fără mine. Asta, pentru că editorul devenise tot mai insistent în declanșarea unui război al șantajelor pe frontul intereselor sale personale. Agrea războiul mediatic. Ceea ce eu nu serveam. Gazetăria e altceva, nu bălăceală în mocirla cotidiană, i-am spus. Completînd: dacă o ții tot așa, n-ai nici o șansă de a continua. N-a durat prea mult pînă să mi se adeverească prezicerea: Pur și simplu a dispărut… pur și simplu!brii echipei „fac

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!