Șefii județului sînt ignorați cu desăvîrșire de primarii de comune și chiar de directorii de instituții publice. Comunicarea dintre primării, mai ales cele din mediul rural, și centru este foarte defectoasă fie că este vorba de șefii de la Consiliul Județean (CJ), fie de cei de la Prefectura Bacău. De aceea, la toate întîlnirile unde sînt chemați primarii și șefii de instituții publice, unul dintre subiecte este cel al asigurării unei mai bune comunicări. „în general, sînt deficiențe în lucrul cu șefii de instituții, dar mai ales cu primarii. Atunci cînd trimiți o adresă unui primar de comună, cu termen de finalizare a unui raport, ai de multe ori surpriza să nu primești nici un răspuns. Primarii nu conștientizează importanța acelei situații și o tratează ca fiind ceva adiacent activității lor”, ne-a declarat prefectul Gabriel Berca. Ca dovadă a lipsei de inițiativă a primarilor și a dezinteresului lor, prefectul a exemplificat cu slaba implicare a primarilor în atragerea de finanțări.
Se pierd finanțări
Primarii le-au tras, de multe ori, clapa șefilor județului. Anul trecut, Dragoș Benea, președintele CJ Bacău, s-a plîns de nenumărate ori că primarii nu trimit raportările cu stadiul de execuție la lucrările afectate de inundații și sumele cheltuite. Ca dovadă, pentru că rapoartele s-au tot amînat și primarii s-au culcat pe o ureche, județul nostru a înapoiat la Guvern aproape un miliard de lei, pentru că banii trebuiau cheltuiți pînă la sfîrșitul anului. Or, de acești bani puteau beneficia primari serioși, care și-au urmărit lucrările. Așa s-a întîmplat și cu raportările pentru finanțarea SAPARD la infrastructură, cînd primarii au trimis alte informații și au rămas fără bani, deși aveau obiective avariate la inundații. Din păcate, nici prefectul, nici președintele CJ nu pot sancționa primarii, ci doar să îi ia cu vorba bună.
Nici directorii nu sînt mai breji
Situația este cam la fel și cu șefii de instituții publice. Aceștia au altă meteahnă, să țină informațiile care privesc interesul județului numai pentru ei. „Toate informațiile care apar la nivelul instituțiilor deconcentrate, de interes major pentru județ, de la ministerele lor de resort, nu ne sînt comunicate și nouă. Sînt proiecte importante și sîntem în situația ca noi să nu știm nimic. De aceea, le-am cerut în dese rînduri să informeze și prefectura”, a precizat prefectul Gabriel Berca. Directorii de instituții nu transmit la timp nici rapoartele sau programele pe care le derulează. Aceștia însă greșesc destul de rar, pentru că, dacă îl supără șe șeful de la Prefectură, riscă să rămînă fără fotoliul călduț. Directorii de deconcentrate au fost numiți cu aprobarea prefectului și tot așa de ușor își pot pierde funcțiile, așa că își revin imediat în cazul în care cad în abatere. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.