Fotbaliști americani în cantonament la Onești

Administrator

în Parcul Sportiv din municipiul Onești flutură steagul SUA, aici aflîndu-se, într-o tabără de pregătire, 52 jucători de fotbal din „State”. Ei sînt din mari orașe ale Americii: San Francisco, New Jersey, Pennsilvanya, Oregon, Minesotta, marea lor majoritate fiind studenți ai universităților americane. între ei se află și jucătorii echipei Universității din San Francisco. în Statele Unite, atît colegiile, cît și universitățile participă la un campionat de fotbal, iar jucătorii se pregătesc la noi pentru a se înfrunta în competiție. întreaga zi, Stadionul „Energia” cunoaște forfota antrenamentelor, americanii fiind însoțiți de un grup de șase antrenori și maseuri. Antrenamente lor sînt urmărite de iubitorii fotbalului din Onești.
în cadrul pregătirilor, americanii au organizat un campionat de minifotbal, cu echipe formate din șase jucători. Acum, ei așteaptă să întîlnească, în meciuri de verificare, echipe de fotbal din zona Oneștiului. Mai mult, între 12 și 15 iulie, americanii vor să organizeze, la Onești, „Cupa Carpați” la fotbal, între echipele care și-au manifestat interesul să participe la competiție aflîndu-se și FC Vaslui, care este în cantonament în județul Bacău.
în grupul celor 52 de jucători se află și trei fete care iubesc foarte mult fotbalul, ele pregătindu-se cot la cot cu ceilalți jucători americani. Alexandru Szasz, președinte al „Eurosoccer Academy of the USA”, organizatoare a acestei tabere de pregătire, aflată pentru a zecea oară la Onești, este impresionat de condițiile bune de cazare și pregătire oferite. Și jucătorii americani sînt cuceriți de municipiul Onești, apreciat de ei „pentru că are multe spații verzi și multe flori”. (Ion MORARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.