––––––––––

Administrator

Primarii liberali au pus ochii pe finanțările nerambursabile
• aceștia au fost convocați la sediul PNL să facă cereri de finanțare pe Internet, pentru infrastructura din comune n pentru un proiect, guvernul alocă pînă la patru milioane de lei noi

Primarii liberali din județ și-au dat întîlnire, cu mic cu mare, ieri dimineață, la sediul Partidului Național Liberal (PNL). încă de la ora șapte, aceștia au început să se adune, dar nu pentru vreo reuniune politică, ci ca să fie instruiți în tainele atragerii de finanțări. Mai precis, primarul Romeo Stavarache, președintele județenei PNL, a sunat adunarea printre primari, să îi pună la muncă, să se înscrie la proiectul finanțat de Guvern, pentru lucrări la infrastructura din mediul rural. în urmă cu trei zile, el a făcut o ședință fulger cu edilii și a stabilit cu ei să vină în Bacău, pentru derularea primilor pași în vederea înscrierii proiectelor în cursa finanțării. „Am fost instruiți
într-o ședință, cu trei zile în urmă, despre aceste proiecte. Acum ne-am adunat cu toții, aici, ca să le și postăm pe Internet. Proiecte avem multe, bani să fie”, ne-a declarat Cezar Forcoș, primarul din Podu Turcului. Cu proiectele la purtător, cei care le aveau, sau cu planurile schematizate, aceștia au venit la partid să fie ajutați să întocmească cererea de finanțare pentru proiectul pe care vor să îl înscrie în competiție. „Sînt cereri de finanțare pe Ordonanța 7, programul de modernizare a infrastructurii din mediul rural. Noi avem proiectul tehnic terminat și ne dorim o finanțare de 38 de miliarde de lei, pentru un sistem de alimenatre cu apă a comunei. Am fost informați de acest program de liderii noștri de partid, parlamentarii noștri, am primit o scrisoare de la Cancelaria primului minstru, adrese de la Prefectură și Consiliul Județean”, ne-a declarat Constantin Mihăilă, primarul comunei Hemeiuș. Pentru a depune cererea de finanțare pe site-ul Guvernului a venit și Vasile Ulea, primarul din Măgirești. „Eu am sistem de alimentare cu apă, dar vrem să punem la punct și canalizarea în comună. De aceea, am făcut un studiu de fezabilitate, care ne-a arătat că investiția se ridică la 38 de miliarde de lei vechi”, ne-a declarat primarul Ulea.

Finanțări de pînă la patru milioane de lei noi

Fiecare comună poate atrage sume importante de bani, dacă proiectul ei este declarat cîștigător de comisia de la București. Guvernul a dat undă verde pentru lucrările de reparații și modernizare a infrastructurii din mediul rural: alimentare cu apă, reparații de drumuri comunale, sisteme de canalizare, reparații de poduri și podețe. „Proiectele se trimit la București, la o comisie, unde sînt evaluate. Este o cursă între proiecte și de aceea acestea trebuie să fie făcute cît mai bine. Pe 16 mai au venit normele actului normativ, noi am informat imediat primarii. Ei au la dispoziție 18 luni, din acel moment, să poată prinde o finanțare”, ne-a declarat Angela Bogea, vicepreședinte la Consiliul Județean Bacău. Guvernul a fixat și sumele maximă și minimă de finanțare. Pentru un program viabil, un primar poate obține între 40.000 lei noi și pînă la patru milioane de lei noi. Șansele sînt cu atît mai mari, cu cît proiectul este mai documentat, iar consiliul local al comunei respective participă și el cu o cotă parte la finanțare, de cinci procente. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.