Situația jurnaliștilor de la „Ziarul de Bacău” nu este singulară. Ziariștii de la publicațiile locale, cotidiane sau săptămînale, dar și corespondenții presei centrale au avut parte de același tratament după apariția unor articole care nu l-au elogiat pe Romeo Stavarache. Orice notă critică a fost sancționată fie cu acționarea în instanță, fie cu intimidări, amenințări sau refuzul de a oferi informație cu caracter public. A devenit o practică hărțuirea jurnaliștilor, care sînt nevoiți să facă adrese peste adrese, în baza Legii 544, a liberului acces la informația publică, pentru a obține o informație. Datele ne sînt furnizate, însă, după zece zile, sau chiar după o lună. Colaborarea defectuoasă cu Primăria Bacău, dar și decizia de a pune gardienii publici pe urma unui ziarist acreditat, a stîrnit reacții din partea colegilor noștri de breaslă. Este cea mai bună dovadă că problema nu este la „Ziarul de Bacău”. Le mulțumim tuturor pentru solidaritatea de care au dat dovadă.
Dan Iacob, director „Deșteptarea”: „Aproape că ni s-au tocit pixurile tot scriind despre atitudinea discreționară a primarului Stavarache, în relația cu ziariștii. Ne-am săturat pînă în gît să
sunăm primarul și să ne răspundă secretara, șoferul sau purtătorul de cuvînt. Imediat după alegeri, Stavarache a uitat că el este angajatul cetățenilor, și nu invers. A uitat că este obligat să răspundă în fața opiniei publice, pentru toate măsurile și acțiunile pe care le întreprinde. Este suficient să ai o atitudine critică la adresa activității primarului și porțile Primăriei Bacău ți se închid în nas. Credeam că după ce Agenția de Monitorizare a Presei l-a tras de urechi, primarul de Bacău o să încerce, măcar de ochii lumii, să-și revizuiască atitudinea. M-am înșelat amarnic. Romeo Stavarache tratează ziariștii ca pe niște negri pe plantația proprie. Cred că Romeo Stavarache se așteaptă ca presa să-i ridice osanale de dimineața pînă seara, chiar și atunci cînd orașul arată jalnic, cînd licitațiile sînt cîștigate prin falsuri grosolane sau cînd acoliții săi își fac plinul la teșcherea din banii publici”.
Codrin POP, corespondent „ADEVĂRUL”: „Nu știu exact ce s-a întîmplat, doar am auzit despre acest incident, dar dacă Primăria a ajuns să escorteze ziariști sau chiar să nu îi primească în instituție,
pot să spun că este o rușine de care se face responsabil în primul rînd primarul Romeo Stavarache, însă și întreg aparatul Primăriei. Tratamentul diferit aplicat jurnaliștilor de la diverse instituții de presă este o metodă nefericită de a lucra cu mass-media, pe care au abandonat-o chiar și personaje mai controversate din administrație. Sper ca primarul municipiului, viceprimarii și toți reprezentanții
conducerii Primăriei să înțeleagă pînă nu e prea tîrziu că presa reprezintă cetățenii, iar aceștia au tot dreptul să știe ce se petrece într-o instituție plătită din banii lor. în caz contrar, este de așteptat o reacție dură a întregii prese locale și centrale, precum și a instituțiilor de protecție a drepturilor jurnaliștilor, care pot contribui la educarea celor de la Primăria Bacău din punct de vedere al atitudinii față de presă”.
Cornel Cepariu, corespondent Rompres: „Am spus întotdeauna că a pune stavilă unui ziarist irită și nu rezolvă nimic. în momentul în care ești acreditat într-o instituție, trebuie să ai acces la informația de interes public. Dacă s-a ajuns la concluzia că este nevoie de un gardian să însoțească un ziarist, înseamnă că este foarte grav. Domnul primar Stavarache trebuie să înțeleagă că ziariștii nu sînt nici teroriști, nici pericol public. Om fi pericol public, dar nu în sensul în care înțelege domnul Stavarache. Ceea ce se întîmplă este un atac grav la libertatea de exprimare și liberul acces la informație. Este absurd ca un gardian public, plătit din bani publici, să primească bani pentru a însoți un jurnalist. Cine apelează la o asemenea metodă înseamnă că are ceva de ascuns”.
Dorian Pocovnicu, director „Observator de Bacău”: „Ce se întîmplă în primăria Bacău, la nivelul relațiilor de comunicare și a relației cu mass-media este de neimaginat. Fac afirmația asta fără a merge pe comparația la care se raportează mereu Romeo Stavarache, cu fosta administrație, ci compar cu ce se întîmplă în țară. Am prieteni jurnaliști din alte orașe care, cînd aud ce este la Bacău, nu cred. Instituția de presă pe care o conduc eu este mereu pusă în situația să facă solicitări scrise, în baza Legii 544, pentru a obține informații publice, informații care ne parvin după zece zile și, majoritatea, după 30 de zile. Este o bătaie de joc. Și este responsabilitatea totală a primarului Romeo Stavarache, care crede că poate guverna un oraș de dimensiunea Bacăului, doar cu ușile închise, cu gașca lui și numai cu minciuni”.
Sebi Șufariu, director „Gazeta de Bacău”: „Interzicerea accesului la informații publice, atunci cînd acestea sînt solicitate conform legii, reprezintă, dacă nu un atentat la adresa democrației, cu siguranță o lipsa de respect pentru meseria de ziarist. Lipsa de transparență a reprezentanților autorităților publice, blocarea accesului la informații, indiferent de motivul invocat, nu sînt metode de natură să ducă la un dialog constructiv între autorități și cetățenii pe care mass media îi informează”.e care
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.