Actuala conducere a Primăriei Bacău a instituit o adevărată blocată în relația cu presa. Redactorul „Ziarului de Bacău” acreditat pe primărie, Costinela Breahnă, nu mai are voie să pătrundă în instituție decît însoțit de gardian. Mare i-a fost surpriza Costinelei Breahnă ieri dimineață, cînd, după ce a intrat în sediul primăriei, un gardian a oprit-o și i-a spus că nu mai are voie să intre în clădire decît însoțită. Acesta i-a transmis ziaristei care sînt ultimele decizii luate, cu precizarea că, „de astăzi, regulile sînt mai stricte”. Cine a luat această măsură, n-am reușit să aflăm, însă este cel puțin nefiresc ca un ziarist să nu poată merge la un birou dintr-o instituție publică decît cu gardianul după el. Gardian căruia, trebuie știut, are obligația să-i spună nu doar la ce ușă merge, cine și cu cine vrea să vorbească. Măsurile au mers pînă acolo, încît redactorul este așteptat de același gardian la ușă pînă iese, apoi este preluat și condus afară din clădire. Asta, deși documentarea jurnalistică ar putea impune ca redactorul să fie nevoit să apeleze la diverși funcționari, pentru aflarea tuturor datelor necesare unei corecte documentări.
O dovadă clară că situația nu este prezentată în mod exagerat o reprezintă faptul că, după episodul de dimineață, redactorul Costinela Breahnă a mers ieri din nou la primărie, de această dată în jurul orei 14.00. De această dată, nu i s-a mai permis nici măcar să urce în clădire, fie și însoțită de vreun gardian. A fost oprită la intrare, a fost întrebată pe cine caută, iar după ce gardianul a sunat și a aflat că angajații căutați nu sînt, i s-a transmis acest lucru.
Este mai mult decît evident că decizia de a îngrădi accesul redactorului „Ziarului de Bacău” la a mai intra în contact cu funcționarii Primăriei Bacău și la a obține informațiile publice care pot fi oferite de aceștia sînt urmarea articolelor publicate în ultima vreme de cotidianul nostru. Anchete care au scos la lumină modul cel puțin suspect în care prieteni sau colegi de partid ai primarului Romeo Stavarache cîștigă licitațiile organizate de municipalitate. Așa am descoperit că firma Comnef, a lui Petrică Botezatu, colegul de partid al lui Romeo Stavarache, a folosit acte false ca să cîștige o licitație de asfaltare, de zece miliarde de lei, din banii municipalității, că alesul județean Silvestru Dogaru, și el un prieten al lui Stavarache, și-a băgat fina în față și a cîștigat, tot la Primăria Bacău, o licitație pentru gărduțurile din oraș, și cîte altele. Scoaterea la lumină a afacerilor dubioase încheiate de municipalitate l-a înfuriat atît de mult pe actualul edil, încît Romeo Stavarache și-a permis să țipe în repetate rînduri la Costinela Breahnă, în confruntările directe sau telefonice. N-a fost singurul jurnalist de la cotidianul nostru care a avut parte de același tratament. Cînd aceste „argumente” nu i s-au mai părut suficiente, Romeo Stavarache a început să dea în judecată redactorii noștri pe bandă rulantă. Și-a retras plîngerile, probabil conștient că n-are sorți de izbîndă în instanță. Dar asta nu l-a împiedicat să încerce să-i discrediteze pe redactorii ziarului de Bacău, trimițînd, la redacțiile bucureștene, unde aceștia sînt corespondenți, faxuri prin care îi acuză în fel și chip, fără dovezi.
are foto, cod „bloc1” – Redactorii „Ziarului de Bacău” s-au chinuit zadarnic să-i explice primarului că nu scriu la comandă
Cu Stavarache ai viață liniștită doar dacă scrii „de bine”
Ieșirile de acum ale primarului Romeo Stavarache au precedent. S-a mai întîmplat și cu alte ocazii, însă am preferat să detensionăm situația prin discuții avute de conducerea ziarului cu edilul. Ba, mai mult, pentru că fiecare articol reaprindea disputa dintre municipalitate și „Ziarul de Bacău”, redactorii au decis să meargă în bloc la Primărie, pentru a-i explica lui Romeo Stavarache că demersul jurnalistic nu înseamnă, automat, răzbunare sau acțiune la comanda patronului. Nimic din toate acestea, însă, nu pare să-l fi convins pe Romeo Stavarache că ziariștii nu trebuie să scrie doar „de bine”.
De altfel, primarul Bacăului continuă să trimită la redacție, în urma articolelor critice publicate, drepturi la replică. în penultimul dintre acestea, Romeo Stavarache ne acuză, fără nici un fundament, că scriem după bunul nostru plac sau „al celor care vă plătesc salariile, încercînd cu orice preț să discreditați persoana mea”. Mai mult, edilul ne face incompetenți și ne pune în cîrcă faptul că ne-am depăși competențele și că nu avem noi calitatea de a urmări felul în care se cheltuie banul public. N-a fost suficient pentru primarul Stavarache, care ne-a trimis, ieri, un nou drept la replică, în care precizează că trebuie să se apere, „în momentul în care condeiul dumneavoastră nu mai este înmuiat în cerneala creației de bună credință, ci în veninul care vi se livrează cu voie sau fără voie”. O idee reiterată în același document semnat de primarul Bacăului.flarea tuturor d
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.