La final de mandat

Claudiu BOANGIU

Bătrînețea și starea ce o induce etapa ce premerge finalului natural al existenței îmi sînt, încă, străine. Nu constituie o experiență personală, pentru motivul firesc de a nu fi atins încă o anumită vîrstă. Cînd vine vorba de pensia mizeră, suferință, șubrezenie, pastile, neputință, arțag, experiență de care cei mai tineri cred nu mai au nevoie, sentimentul inutilității și multe alte metehne și beteșuguri surprinse la unii dintre cei aparținînd vîrstei a treia, prietenii ce-mi sînt de-un leat spun că „să nu ne facem griji, oricum nu o mai apucăm”. Mda, cuget și eu, dar, cu puțin ghinion, ajungem cu toții la senectute. Care poate fi una liniștită, plină de bucurii, împliniri și amintiri cu zîmbet. Sau, varianta neplăcută… Cea a celor singuri ori sărmani, care poposesc – realitate palpabilă – în căminele de bătrîni. Pe unii îi azvîrl la „azil” chiar moștenitorii, eventual după ce le vînd casele. Vorbesc depre ceva ce nu am trăit (și nu doresc nimănui), dar am întîlnit, de-a lungul peregrinărilor ca jurnalist sau pur și simplu întîmplător. Oricît confort sau daruri de sărbătorile creștinești le-au oferit statul, fundațiile sau alți finanțatori binevoitori, pe chipul bătrînilor asistați nu am putut citi, nicicînd, vreo urmă de vie bucurie. Doar un zîmbet recunoscător, dar amar, iar la unii o urmă de stînjeneală, ca și cînd n-ar mai fi vrut să se deranjeze nimeni pentru ei.

Un cămin modern, destinat bătrînilor, a fost construit în comuna Răchitoasa. Colegul care a fost în documentare la fața locului, ieri, spune că noua locație e de vis. Că aduce, mai degrabă, cu un obiectiv turistic cu aspect și dotări occidentale. Totul este funcțional, dar cei de la Asistență Socială mai au unele nemulțumiri, legate de modul cum și-au făcut constructorii treaba. E firească, spun eu, grija lor față de o investiție de cîteva sute de mii de euro. Mai ales că grosul banilor au venit de la prințul Dimitrie Sturdza, un om cu pretenții. Așa că recepția finală întîrzie. Asistenții sociali susțin că ăsta-i motivul pentru care bătrînii cazați în vechiul azil, care a funcționat improvizat în chiliile mănăstirii de la Răchitoasa, nu s-au mutat „în casă nouă”. Și par a fi credibili. însă argumentul invocat de primarul comunei, Ioan Zorilă, se arată a fi, mai degrabă, unul cel puțin cinic. Vorbe care sună cam așa: „îi puteam muta și pînă acum, dar nu au magazie de alimente și gospodărie anexă”. Cele două dependințe există, însă, la vechiul sălaș al vîrstnicilor. Și nu s-or dărîma pînă ce s-or ridica altele, noi. Amînarea mutării, pînă la 1 august, poate fi explicată și altfel. Tot primarul e cel care a scos porumbelul din gură. Anume că și-ar dori ca la „inaugurarea frumosă” pe care o va organiza să participe și președintele, și primul ministru. Că una-i să te vadă electoratul făcînd plocoane potentaților zilei, iară alta-i să-ți pierzi timpul oferind, fără mare pompă, o bucurie unor bieți oameni care sînt pe cale de a-și încheia „mandatul” pe astă lume. a și pînă acum, dar nu au magazie de

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!