Infernul numit spălătoria Spitalului Județean

Un raid prin saloanele Spitalului Județean Bacău este suficient pentru a vedea că bolnavii au pe paturi o lenjerie care arată jalnic. Din acest motiv, majoritatea pacienților vin cu lenjeria de acasă. Medicii recunosc că în 2003, odată cu externalizarea serviciului de spălătorie, au sperat ca rufele să fie curățate mai bine. Acum, cu toții afirmă că cearșafurile, fețele de pernă, păturile și pijamalele arată la fel de prost ca și înainte. Gurile rele nu se feresc să spună că „externalizarea serviciului de spălătorie e «afacere curată»” și că spitalul cheltuie 360 de milioane de lei pe lună din banii publici, pentru niște rufe care sînt spălate ca vai de ele.

Am încercat să pătrund în clădirea în care se spală rufele murdare ale spitalului. Am bătut la ușă minute bune, însă părea că nimeni nu mă aude. „încercați alături, la spălătoria de la Infecțioase!”, mă îndeamnă un lucrător al spitalului. Intru în vorbă cu el și, preț de cîteva minute, omul a încercat să mă lămurească că rufele de la boli infecțioase și cele ale bolnavilor de SIDA se spală laolaltă. „E normal?! Vin pelinci pătate cu sînge ale copiilor purtători de virus HIV și le bagă laolaltă cu cele ale pacienților care au oreion sau pojar. E normal?!”, mă tot întreabă omul.

Nu am voie să vorbesc!

Clădirea în care se spală rufele celor infestați cu HIV arată prin exterior mai rău decît îmi imaginam. Este, de fapt, o ruină. Bucăți întregi de tencuială sînt căzute, gratiile sînt pline de rugină. Igrasia a invadat întreaga clădire. Pe ușa ruinei „tronează” lacătul. Nu am nici o șansă să pătrund înăuntru. Cînd sînt gata să plec, o fată trece pe lîngă mine, deschide lacătul și intră. Lasă ceva și iese în mare viteză. O ajung din urmă. O întreb dacă ea este cea care „are în subordine” spălătoria. „Nu! Eu nu lucrez aici!”, mi-o trîntește fata. âi explic că am văzut-o cum ea a deschis ușa și a intrat să lase ceva. Fata recunoaște în cele din urmă că lucrează la spălătoria unde se curăță rufele bolnavilor de SIDA și ale celor de la Boli infecțioase, dar îmi spune că nu poate să spună mai mult. „Am indicații precise să nu dau nici un fel de relații”, îmi spune fata. O rog să-mi deschidă ușa, ca să fotografiez mașinile de spălat, dar fata nu vrea nici în ruptul capului. „Sub nici o formă!”, îmi aruncă aceasta. Un singur lucru am reușit să aflu de la ea: acela că dacă s-ar îmbolnăvi copilul ei, nu ar accepta să stea la spital pe lenjeria spălată de ea, ci ar veni cu schimburi de acasă.

„Cînd vin controalele, toate merg ca pe roate”

Fac cîțiva pași și mă întîlnesc în curtea spitalului cu o fostă angajată a spălătoriei. Mă opresc în dreptul ei și o întreb dacă are habar de ce ușile de la cele două spălătorii ale spitalului sînt zdravăn încuiate. Femeia începe să-mi poverstească că „înăuntru e jalnic!”. Aceasta și-a amintit că, pe vremuri, cînd ea lucra la spălătorie, se cunoșteau clar cantitățile de detergent care trebuie să fie puse. „După prespălare, le fierbeam o oră la peste 200 de grade Celsius cu cinci kilograme de sodă, cinci kilograme de dero, trei bucăți de săpun de rufe, și 30 de pastile de cloramină sau Javen. Toate aceste cantități le puneam la 60 de kilograme de rufe uscate. Acum, tot la aceeași cantitate se pun cam 200 de grame de dero, și atît”, îmi explică fosta spălătoreasă. Femeia încearcă să mă convingă că a văzut cu ochii ei cît de puțin dero se pune acum la rufe, dar nimeni nu poate verifica așa ceva. Fără să o întreb, femeia îmi spune că, „atunci cînd vine controlul, totul este aranjat și că atunci treaba merge ca pe roate!”
Am revenit la ușa spălătoriei unde se curăță rufele de la celelalte secții ale spitalului. După lungi insistențe, a apărut în prag o femeie. Aceasta îmi spune că nu are voie să lase pe nimeni în clădire să vadă ce se întîmplă înăuntru. „Vorbiți cu partonul!”, îmi zice femeia.

„Poate să spele rufele și cu zahăr vanilat! Nu mă interesează!”

Am dorit să aflu motivul pentru care secretomania a pus stăpînire pe spălătoria spitalului. Ioan Hanganu, administratorul spitalului, este convins că „patronul este stăpîn la el acasă”. Acesta a început să îmi explice că pe el nu îl interesează decît ca rufele să arate bine cînd sînt preluate. „Mie să-mi dea rufa curată! El poate să nu pună nici un fel de detergent în mașina de spălat. Asta e treaba lui. Poate să pună în mașina de spălat și zahăr vanilat! Pe mine nu mă interesează!”, afirmă Hanganu. în cîteva minute, am aflat că șefii de secții au dreptul să refuze lenjeriile de pat, dacă ele nu sînt igienizate corespunzător. Tot el mi-a spus că au mai fost astfel de refuzuri, dar nu poate să-mi spună numărul lor.

„Ochiul” unitatea de măsură a igienizării rufelor

Ștefan Mititelu, patronul spălătoriei Spitalului Județean, spune că a investit în afacerea sa 11 miliarde de lei. Omul susține sus și tare că, „dacă știa care-i treaba, nu se mai băga în afacerea asta!”. El nu a ezitat să-mi explice că spitalul are datorii mari la el și că la sfîrșit de lună nu rămîne cu mare lucru în buzunar. Mititelu susține că nu are nimic de ascuns și că el personal mă va conduce să văd pe dinăuntru spălătoria. După un tur prin clădirea renovată, unde mi s-au arătat noile investiții, am cerut să intru și în ruina unde se curăță lenjeria de la HIV, alături de cea de la Boli infecțioase. Vrînd să arate că „joacă cu cărțile pe față”, acceptă. Interiorul e plin de igrasie. Aburii au ros bucăți întregi din pereții clădirii. O gaură imensă dintr-un perete e astupată cu o saltea de la un pat. Zidurile stau să cadă, iar firele electrice sînt umede de la aburii grei.

înauntru e jale, autorizațiile sînt în regulă

Omul încearcă să mă lămurească că în forma aceasta a primit clădirea și că o va renova cît de curînd. Am întrebat dacă este normal ca lenjeria celor de la Infecțioase să fie spălate alături de a celor infestați cu HIV. „Da! Există un medic epidemiolog, care îmi permite așa ceva”, susține el. âmi explică că are dosarul bine pus la punct și că medicul de la medicina muncii vine periodic și controlează sănătatea salariaților. Am insistat să îmi spună cine stabilește cantitatea de detergenți și de dezinfectant pentru fiecare kilogram de rufe puse la spălat. „Mașinile de spălat își iau singure detergenții. Dar, oricum, cu ochiul liber se vede că cearșafurile sînt curate. Eu nu îmi pot permite ca rufele să nu iasă curate, pentru că a doua oară le spăl pe banii mei”, mi-a spus acesta.
L-am contactat telefonic pe Marian Buștiuc, director adjunct al Autorității de Sănătate Publică Bacău (ASP), pentru a vedea care este opinia lui vizavi de felul în care arată una dintre spălătoriile Spitalului Județean, dar mai ales față de ce spun unii oameni și medici despre calitatea rufelor spălate aici. Acesta susține că nu e nici o problemă dacă rufele spitalului sînt spălate laolaltă dacă sînt în prealabil prespălate cu soluție dezinfectantă. „Dacă nu se respectă întreg procesul de spălare de la prima etapă pînă la ultima, este grav. Dar acest lucru e greu de demonstrat. Oricum, noi vom face un control inopinat, să vedem ce se petrece acolo”, a promis directorul adjunct al ASP Bacău. (Olimpia FILIP)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!