Texte și pretexte

Voci din public

• problema prezenței trupelor românești în Irak

Actul unu

Cine este cel mai avizat om privind menținerea trupelor românești în Irak! Desigur, ministrul Apărării! Dar cine este cel mai avizat om privind retragerea trupelor? Desigur, tot ministrul Apărării! Dar cine cunoaște cel mai bine întreaga problematică? Desigur, primul – ministru! Dar, ca să fie Piesa de Teatru foarte convingătoare, mai trebuia, obligatoriu, încă un personaj: ministrul de Externe.
– Mînuiește-l și pe acesta, ca pe ceilalți doi, cu sforile legate sau crescute la spate!
Dar, ce să vezi și să nu crezi! Ministrul de Externe nu are sfori la spate! Adică nu are dosare compromițătoare în mîna Securității și a securiștilor – că este prea tînăr! Acestora le lipsește din schemă, în momentul de față, ministrul de Externe. E prea de tot! Securiștii Fabricanți de sfori au fost muștruluiți foarte aspru de șefii lor:
– Să le fabricați sfori și odgoane crescute la spate, și ministrului de Externe și tuturor acelora care au mai rămas cu spatele liber!
– Ministrul de Finanțe, în schimb, are sfori. El de ce mișcă în front, de ce nu se supune ordinului?!
– El reprezintă elementul derutant, de creare a confuziei, de diversiune.
– A, da, așa este, înțeleg!

Actul doi

Dintr-o dată, liberalilor primului-ministru, dar și ministrului Apărării – li s-a făcut, sau li s-a aplecat, că li se frînge inima, adică, de trupele românești. Nu de toate – ci de cele din afara granițelor. Li se frînge inima numai de cele din Irak. Pînă în octombrie, adică pînă la Raportul de Țară. în sala de Teatru, acolo unde are loc întreaga Reprezentație, se află și bețivul străzii. Acesta se trezește și ridică tonul:
– Ce legătură are Raportul de Țară cu retragerea sau menținerea trupelor în Irak?
Revenim pe scenă. Li se rupe inima primului-ministru și ministrului Apărării de trupele din Irak. Dar nu li se rupe inima, nici lor, și nici ministrului Sănătății, nici întregului Guvern, nici întregului Parlament de NIVELUL DE TRAI SUB-AFRICAN al poporului român, nici de situația bolnavilor din spitale, nici de situația pensionarilor, nici de situația muncitorilor români – care fabrică mărfuri pentru export și pe care se obțin miliarde de euro și de dolari – pentru un salariu de 80 – 100 de euro pe lună; nici de situația întregului sistem românesc de Educație, care însoțește neputincios Tineretul spre țărănizare și primitivism; nici de situația Corupției etc.
– Cine ne conduce țara?
Ecoul răspunde; nu de sus, ci de la subsol:
– Nu Guvernul, nu Parlamentul, nu Președinția!
– Cine nu vede acest lucru, atunci, vorba cîntecului: de ai sfori la spate…; bine-bine, vorba cîntecului – dar cînd populația dintre Carpați și din jurul Carpaților va duce, și ea, o viață normală?!
– Atunci cînd Sforarii se vor întoarce la păzit gîștele, acolo de unde au fost recrutați. Sau cînd se vor împiedica în propriile lor sfori și, eventual, vor atîrna (de ele). Aceștia se înșală într-o singură privință, și anume: ei cred că fac ISTORIA – cînd, de fapt, fac doar „Balamuc”.

Actul trei

– De ce fel de vitejie dau dovadă primul-ministru și ministrul Apărării? Să înfrunte ei întregul Consiliu Suprem de Apărare a Țării! Să înfrunte ei Coaliția, dar și Opoziția! Să înfrunte ei pe ceilalți liberali care nu se supun sforilor de pe la spate, nici frîngerii de inimă față de soarta trupelor românești din Irak! Pesemne, primul-ministru, precum și ministrul Apărării au avut anumite VIZIUNI în urmă cu cîteva zile sau cîteva nopți – dar, desigur, li s-a poruncit să nu pomenească nimic despre acest fapt. Să ridice problema, și atît. Dar, dintre cei doi – care a afirmat că i se frînge inima? Nimeni! Atunci, de ce au cerut sau de ce au propus retragerea trupelor românești din Irak?!
Se-aude o altă voce:
– Cică, nu mai sînt bani!
– Pentru ce nu mai sînt bani? Pentru partida de poker de vineri seara din vilele și din casele conspirative?! Cică turcii au o vorbă care începe cu sic; dar românii au mai multe vorbe. Dar Presa, în România, încă nu a ajuns atît de liberă încît să poată afișa indignarea pînă la capăt. Tineretul, la rîndul său, nu poate să afișeze nimic inteligibil pe garduri și pe ziduri, deoarece a sa gîndire se află încă la stadiul de onomatopee…
Problema nu este nici pe departe cea a menținerii sau a retragerii trupelor românești din Irak, ci panica și iresponsabilitatea unor „umeri cu epoleți” din serviciile secrete privind iminența intrării României în Europa…
Din afara sălii se aude ceva – se aud niște sunete întrerupte și bruiate:
– Ia vedeți ce este în România aia, că Balamucul a ajuns pînă aici!…
(Gheorghe CHIȚIMUȘ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!