Alma mater

Student „privat”, cu diplomă de „stat”

în cuprinsul acestei pagini a fost publicată, recent, o opinie intitulată „Politica educației coerente”, în care se punea în evidență lipsa de coerență a atitudinilor (oficiale și neoficiale) care discriminează nejustificat subsistemul de educație denumit impropriu „privat” de subsistemul de educație la fel de impropriu denumit „de stat”. În fond, ambele subsisteme alcătuiesc sistemul de educație din România și ambele se supun necondiționat legislației care reglementează învățămîntul din această țară. Diferențele apar, evident, în planul finanțării celor două categorii de universități, deși obligațiile de a respecta standardele de calitate sînt identice. Spre mirarea mea, universitățile cu dublă finanțare (buget plus taxe) și universitățile cu unică finanțare (taxe) se compară și se regăsesc în aceleași clasamente făcute de oficialii Ministerului Educației și Cercetării. Dacă ar fi să compar sistemul serviciilor de educație cu sportul – domeniu în care regulile concurenței sînt cele mai vizibile – atunci ne-am putea gîndi cum este posibil să vorbești despre concurență reală și loială între sportivi alimentați corect, eventual ușor dopați, și sportivi subalimentați sau fără condiții de antrenament. Această comparație a fost lansată pe un forum de discuții pe internet, dar a fost neagreată de unii colegi din țară, care au strîmbat din nas la propunerea mea de a se crea o bursă a profesorilor universitari cu scopul de a se face clasamente valorice pertinente și de a se crea posibilitatea de a fi cumpărați de o universitate sau alta, în funcție de performanțe. Intrarea în vigoare a Legii calității și evaluarea profesorilor va transforma această propunere în realitate.
Dar, să revin la problema modului diferențiat în care sînt tratate cele două categorii de universități. În primul rînd, facultățile și universitățile de stat au fost acreditate automat, după o evaluare rapidă de către reprezentanții ministerului de resort pe motivul, destul de firesc de altfel, că „doar sînt ale noastre, ale statului pe care noi îl reprezentăm!”. Facultățile considerate private au fost supracontrolate și verificate, unele dintre acestea contribuind consistent nu doar la creșterea bruscă a bunăstării financiare a controlorilor, dar și la conturarea iluziei că „are balta pește”! … Un lucru trebuie recunoscut aici: universitățile private gestionează mai bine banii tocmai pentru ca sînt mai puțini decît la universitățile de stat. Iar cei care vorbesc despre subfinanțarea cronică a învățămîntului sînt, evident, reprezentanții universităților de stat. Asta, în condițiile în care rectori de la aceste instituții au obținut venituri salariale anuale de peste trei miliarde de lei!
În al doilea rînd: universitățile de stat, pe lîngă gestioanarea mai „relaxată” a fondurilor primite, au mai realizat o „performanță”: scăderea calității actului didactic. Procesul este oarecum paradoxal, dar este real. Să mă explic: paralel cu finanțarea de la buget, universitățile de stat au obținut fonduri suplimentare prin scoaterea „la bătaie” a unor locuri cu taxă. La început puține, pe măsura capacităților reale ale clădirilor și ale profesorilor. După care această măsură a fost uitată, iar numărul locurilor a crescut la niveluri greu imaginabile. Desigur, orele se fac „la comun”, adică plătitorii și neplătitorii primesc același serviciu educațional. Într-o economie de piață o asemenea aberație ar fi imposibilă. Dar cum economia românească, inclusiv în domeniul serviciilor, continuă să fie una cartelată și nu una cu adevărat liberă, acest lucru este posibil: plata diferențiată pentru unul și același serviciu. Doar în regimul pesedist se mai vedeau magazine „speciale” pentru pensionari, în care prețurile erau subvenționate de stat, în loc ca acei bani să fie dirijați direct în cuantumul pensiei. Acest lucru se vede și azi în regimul pedist-penelist-conservatorist-udemerist, oferindu-se un prost exemplu de înțelegere a economiei de piață, a concurenței și a performanței. Așadar, o creștere peste măsură a numărului de studenți plătitori a aglomerat cu totul nepermis de mult amfiteatrele și laboratoarele, normativele și standardele în vigoare fiind ignorate. Mai mult, profesorii au rămas aproximativ aceiași, dar fiecare încercînd să obțină cît mai multe norme didactice s-a compromis activitatea de cercetare, iar calitatea actului didactic a scăzut dramatic. Cum să fii în stare să duci în spate patru – cinci norme, să faci și activitate de cercetare și să oferi și servicii de calitate? Fizic și psihic acest lucru este imposibil. (Va urma).
(Liviu Drugus, Universitatea Bacovia)

compară și se regăsesc în aceleași clasamente făcute de oficialii Ministerului Educației și Cercetării. Dacă ar fi să

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!