Casa memorială „George Bacovia”, Salina Tîrgu Ocna, stațiunea Slănic Moldova, casa „Nicu Enea”, Casa de Cultură, Curtea domnească și biserica „Precista” sînt cîteva dintre obiectivele Bacăului care ar putea fi trimise oricînd ca vederi unor prieteni, cunoscuți sau oameni din afaceri de peste hotare.
în tentativa noastră de a căuta ceva pentru a expedia unor prieteni din străinătate, am încercat să vedem cît de bine este promovată imaginea orașului și a județului. La librăriile de cartier, puține cîte sînt, nici pomeneală de vederi sau hărți cu Bacăul. „Ilustrate cu municipiul Bacău sau cu obiective turistice din zonă nu mai sînt de cîțiva ani. De fapt, cred că, după revoluție au dispărut cu totul. Nici hărți cu Bacăul nu avem. într-adevăr, orașul nostru nu se compară cu Bucureștiul sau Timișoara, dar chiar și așa. Pe cei care vin și întreabă, eu i-am trimis la Poșta 1. Cît despre hărți, poate doar la agențiile de turism se mai găsesc”, a opinat Vali G., de la librăria din zona Narcisa.
Surprizele n-au lipsit nici de la Poștă. „Acum avem pe stoc doar ilustrate cu Tescaniul și Moineștiul. Nu și cu municipiul Bacău, dar am dat comandă și le vom primi săptămîna viitoare. De obicei, vederile se vînd foarte bine vara, cînd se întorc românii din străinătate sau le vin musafiri de peste hotare. Cît privește hărțile cu județul Bacău, așa ceva nu mai avem de multă vreme”, ne-a declarat Ramona Bîrnat, agent vînzări la Poșta 1.
Aceeași situație se repetă și la chioșcurile de vînzare a presei, indiferent de localizarea acestora. „Nu am avut niciodată vederi din municipiul Bacău sau din județ. Ca să nu mai spunem de o hartă sau altceva asemănător”, a declarat o vînzătoare.
Particularii salvează aparențele
Vederi din municipiul Bacău am găsit la Librăria „Glissando” și în holul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”. Acestea au fost realizate de administratorii acestei instituții, nicidecum de cine știe ce autoritate locală sau județeană. „Le-am făcut noi și le vindem, cu 10.000 lei vechi bucata. Ne-am gîndit la așa ceva din clipa în care am văzut că sînt cereri. Și se vînd bine, mai ales vara. Cei mai interesați sînt turiștii sau cei care vor să le trimită în localitățile pe unde au umblat”, ne-a declarat unul dintre responsabilii librăriei „Glissando”.
La Complexul Muzeal de Istorie „Iulian Antonescu” aveam să aflăm că vederile cu Bacău au fost aduse tot de la „Glissando”. „Am avut vederi făcute de Consiliul Județean, pe vremea fostei conduceri. Acum vreo trei ani, am avut și hărți cu Bacăul, pentru că au existat asemenea cerințe. Sînt persoane care vor să se orienteze în interiorul municipiului. Mai ales după ce s-a schimbat numele unor străzi. Nu știu de ce nu se mai editează, la Consiliu, asemenea vederi”, ne-a explicat unul dintre muzeografi.
Fotografii profesioniști recunosc că nu au mai fost solicitați în ultima vreme să execute asemenea comenzi. „N-am mai avut solicitări din partea autorităților pentru a executa fotografii cu Bacăul. Ultimele pe care le-am avut le-am cedat ca drepturi de autor celor de la Glissando. Dar știu că s-a realizat un album cu Bacăul, care arăta bine. Erau cîteva mici probleme, dar era interesant. însă nu l-am văzut în comerț”, ne-a declarat Romeo Mărăndici, fotograf profesionist.
Poate în viitor…
La nivel județean, situația este cunoscută. „Nu există ofertă turistică a județului nostru.Trebuie să recunoaștem că sîntem morți și aceasta este una dintre preocupările noastre prioritare”, ne-a declarat Dragoș Benea, președintele CJ Bacău. Anual, de la bugetul județului se alocă sume considerabile, dar cu un singur angajat nu se poate face imagine turistică. în 2005, pentru turism s-au alocat 360 de milioane de lei vechi, dar abia s-au cheltuit o sută de milioane. în acest an, mai marii de la CJ Bacău și-au propus să facă ordine la acest serviciu și au alocat peste un miliard de lei vechi. Ce se va face, rămîne de văzut! Cert este că Prefectura Bacău este gata să susțină orice inițiativă în acest sens. „Noi nu sîntem ordonatori de credite și nu avem bani pentru o astfel de promovare. Proiectul ar trebui demarat de Consiliul Județean și sîntem dispuși să contribuim cu toate informațiile și tot ceea ce au nevoie”, ne-a declarat prefectul Gabriel Berca. (Andreea ROȘCAN, Ionuț BARBU, Claudiu TĂNĂSESCU)răriile de cartier, puține cîte sînt, nici pome
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.