încă un supermarket va fi deschis în Bacău
Un nou supermarket își va deschide porțile în Bacău, cel mai probabil în primăvara viitoare. Firma Supermarket CIP Savin SRL, cu sediul în Cîmpulung Moldovenesc, va construi magazinul pe strada Erou Ciprian Pintea, între intrarea de la Sala Sporturilor și cabinetele medicale din strada Cornișa. Potrivit autorizației de contrucție dată de Primăria Bacău, suprafața noului supermarket este de circa 4.000 de metri pătrați, magazinul urmînd să fie construit pe terenul proprietate al firmei. „Firma care va contrui acest magazin mai are supermarketuri în Piatra Neamț, Suceava și Gura Humorului. Este un concept care promovează produsele românești, în mare măsură. Dar vor fi și magazine în care se vor promova, pe lîngă produse agroalimentare, și articole de îmbrăcăminte sau încălțămînte. La demisol va fi o parcare cu circa 180 de locuri de parcare, iar în magazin, intrarea se va face de pe strada Erou Ciprian Pintea”, a precizat Silvian Cortez, arhitectul șef al Bacăului. Conform autorizației care va fi emisă de Primăria Bacău, lucrările vor demara în toamnă, iar în primăvara anului viitor ar putea să-și deschidă porțile pentru public. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.