Organizatorii de anul acesta ai festivalului „I. D.” au conceput o altfel de organizare față de alți ani, solicitînd o implicare mai activă din partea trupelor participante. Ediția ce se va desfășura în perioada 16 – 22 iulie se anunță extrem de solicitantă. Pe 16 iulie va avea loc sosirea tinerilor actori, ceremonia de deschidere și o petrecere într-unul dintre cluburile băcăuane. Dacă prima zi pare una cu un program mai relaxat, următoarele se anunță încărcate: dimineața, repetiții. Apoi, prezentarea piesei în fața spectatorilor și a juriului. Spre amiază, vor avea loc atelierele de teatru sub forma unor workshop-uri, după care va urma o altă repetiție și o nouă piesă de teatru a unei alte trupe participante. Ediția de anul acesta va fi deschisă pe 17 iulie, pe scena Teatrului „Bacovia”, la ora 10.00, de trupa In Search, din Brașov, după care, după-amiază, la ora 19.00, va fi rîndul trupei „A.C.T Bacău” să presteze în spectacol. Ziua de 18 iulie este rezervată trupelor The Knockers, din Suceava, și Heavenly Hell, din Timișoara, urmînd aceleași ore ale reprezentărilor teatrale. Pe 19 iulie vor fi alte două trupe: Teen Act, din Piatra Neamț, și Nobody’s Group, din Bacău, iar pe 20 iulie vor interpreta Morphia, din Craiova, și Beyond the Mask, din Bacău. Ziua de 21 iulie va fi una cu program redus: va fi jucată doar o piesă, aprținînd trupei Hoolelogans, din Timișoara. Tot în aceeași zi va avea loc festivitatea de decernare a premiilor, începînd cu ora 20.00. (Andreea ROȘCAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.