Sîmbătă, 15 iulie

Administrator

Sinaxar ortodox: Pătimirea Sfinților Mucenici Chiric și Iulita
Sinaxar romano-catolic: Sfîntul Bonaventura

Duminică, 16 iulie
Sinaxar ortodox: Sfîntul Mucenic Atinoghen și cei zece ucenici
ai lui
Sinaxar romano-catolic: Sfînta Fecioară de pe Muntele Carmel

Omorul se poate săvîrși și cu vorba: „Haide să-l ucidem cu vorba!”, s-au sfătuit între ei vrăjmașii proorocului Ieremia. Moartea și viața sînt în puterea limbii, spune Sfînta Scriptură. Cuvintele grele sînt ca niște săgeți ascuțite, ca niște cuțite, care intră în inimă pînă la prăsele. Cine ponegrește numele bun al cuiva prin vorbiri de rău, adesea îi sapă groapa. La fel cine scrie sau vorbește lucruri prin care se nimicește frica de Dumnezeu, căci te ia groaza cînd te gîndești la mulțimea cărților rele și la prăpădul care-l fac ele în suflete. Nu este nevoie să fi ajuns la faptă ca să fii socotit ucigaș, este destul să urăști pe cineva, pentru ca Dumnezeu să te socotească vinovat de ucidere. Iată ce scrie Sfîntul Evanghelist Ioan: „Oricine urăște pe fratele său este un ucigaș”. Ura este sămînța uciderii, iar uciderea este, de cele mai multe ori, înfăptuirea unui gînd de ură. Dumnezeu se uită la inimă și vede acolo ura, acea rădăcină otrăvită de unde iese uciderea. g@ř-^.I/B/BI Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.