Pensionarii băcăuani iau sume enorme de la CAR

Administrator

Casa de Ajutor Reciproc (CAR) Bacău pare să fi devenit o veritabilă bancă a pensionarilor. Dacă în cursul lunii aprilie, aceștia au solicitat 485 de împrumuturi în valoare totală de 482.300 lei noi, luna trecută, instituția a creditat nu mai puțin de 640 de persoane, cu suma totală de 705.540 lei. „Creșterea cuantumului creditelor s-ar putea explica prin cheltuielile specifice sezonului cald pentru care pensiile sînt cu totul insuficiente”, a declarat contabilul-șef Mina Coșa. Principalele motive pentru care bătrînii s-au adresat acestei instituții în perioada ianuarie-iunie sînt, în ordinea importanței, cumpărarea de rețete de medicamente, achitarea datoriilor la întreținere și aprovizionarea cu alimente.
Am abordat și cîțiva pensionari întîlniți în fața ghișeelor pentru a afla motivele pentru care apelează la serviciile CAR. „Poate reușesc să primesc 1000 de lei, să-mi pot plăti datoria la întreținere”, a declarat Olga L., de 66 de ani, beneficiara unei pensii de 303 lei lunar. „Am cerut 1500 de lei ca să-mi cumpăr lemne pentru la iarnă, să nu mor de frig”, a spus Elena V. de 51 de ani, din Buhoci, cu pensia de 214 lei lunar. „Eu am venit să plătesc rata mamei, care a luat acum ceva vreme 1.000 de lei. Ne explodaseră caloriferele din cauza instalației blocului vechi în care locuim și a trebuit să ne mobilizăm. CAR-ul ni se pare ceva mai civilizat decît băncile”, a explicat Magdalena G., a cărei mamă primește de la stat doar 267 de lei pe lună. (Ionela STARPARU, Alin LEANCĂ)sume enorme de la CAR
• numai luna trecută, împrumuturile de acest tip totalizează peste 7 miliarde le

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.