Sfîntul Ilie, ziua pronosticurilor astronomice

Administrator

ânălțat la ceruri într-un car de foc, rugător puternic către Dumnezeu, și avînd puterea de a învia morții și a opri soarele în loc, Sfîntul Ilie este serbat astăzi, 20 iulie, într-o zi considerată, inițial, ca fiind în miezul verii. Dincolo de semnificațiile religioase ale zilei, consacrată și ca sărbătoarea orașului Slănic Moldova, de Sfîntul Ilie sînt legate mai multe tradiții și obiceiuri populare. în această zi, ciobanii separă berbecii de oi. De asemenea, se spune că Sf. Ilie provoacă incendiile în miezul verilor toride, produce tunetele, fulgerele, leagă și dezleagă ploile ca stăpîn al Soarelui. Această sărbătoare marchează, pentru cei pricepuți în chestiuni ce țin de medicamentele naturale, începutul culegerii plantelor de leac. Nici iubitorii stelelor sau cei interesați de prezicerile astrelor nu sînt indiferenți de ziua Sfîntului Ilie, întrucît ziua de 20 iulie este și cel mai prielnic moment pentru pronosticuri astronomice și meteorologice.
Ziua de Sfîntul Ilie este și hramul singurei biserici de lemn din județ. Situată în satul Prisaca, comuna Berești Tazlău, bisericuța de lemn are o vechime de peste 120 de ani, fiind clădită în 1883. Conform specialiștilor, ea este mult mai veche, făcînd parte din rîndul bisericilor „călătoare”, adică mutate dintr-o zonă într-alta, fără a se ști cu exactitate anul construcției. (Ionuț BARBU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.