Prefectul Gabriel Berca a participat, la Neptun, la o întîlnire în care s-a dezbătut modul de intervenție în situații de calamități, mai precis de inundații. Discuțiile s-au purtat cu mai-marii de la Mediu, Apele Române, Garda de Mediu și Agenția de Națională de Mediu. „S-a discutat despre planurile de apărare ale primăriilor și la acest capitol am ieșit bine, deoarece toate și l-au întocmit și semnat, în baza ghidului pentru situații de urgență. Singura problemă este însă aceea a comunicării în situații de urgență, și după aceea”, a admis prefectul Gabriel Berca. Primarii nu comunică în timp util situațiile din teren, pagubele estimate, iar atunci cînd trebuie să pună la punct o situație clară a obiectivelor afectate de inundații trece mult timp față de termenul limită sau transmit date incomplete și eronate. „De aceea se va căuta să se ia o serie de măsuri coercitive pentru cei care nu își fac treaba așa cum trebuie, chiar dacă există autonomie administrativă”, a precizat prefectul de Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.