Finanțările SAPARD, blocate

Administrator

Drumurile și podurile din județ au ajuns la mila Guvernului
• doar cele opt programe declarate eligibile și rămase fără finanțare au șanse să ia bani n primarii au luat proiectele SAPARD și le-au tranferat pe Ordonanța 7, cea prin care Guvernul dă bani pentru modernizarea infrastructurii rurale

Șansa comunelor de a repara infrastructura din sate pe bani europeni este în continuare nulă. Finanțările pe programul SAPARD sînt, în continuare, blocate, de cînd s-au epuizat banii și nici pînă acum nu se știe dacă vor veni alte fonduri. Tot ce se știe este că singura șansă la finanțare o au cele opt proiecte declarate eligibile în urmă cu peste trei ani, dar care au rămas fără finanțare, pentru că s-au epuizat banii. „Pentru cele opt proiecte s-au refăcut studiile de fezabilitate și au fost adaptate la noile prețuri. Ele au fost înaintate către Agenția SAPARD și urmează ca, în vara aceasta, să se facă contractul pe lucrări”, ne-a declarat Angela Bogea, vicepreședinte la Consiliul Județean Bacău. Comunele Palanca, Tamași, Strugari au întocmit proiecte pentru modernizarea și reabilitarea unor drumuri comunale, iar primăriile din Secuieni, Coțofănești, Glăvănești, Valea Seacă și Ghimeș Făget au vrut să atragă bani pentru alimentarea cu apă. Autoritățile locale s-au pus pe treabă și, în octombrie și noiembrie 2002, au depus cererile de finanțare. Programele lor au avut cîștig de cauză și au fost declarate eligibile, dar sacul cu bani s-a terminat cînd s-a ajuns la ele. Lucrările vor începe, cel mai probabil, în august.

De la bani europeni, la finanțări interne

Pentru că nu s-au mai dat bani pe SAPARD, primarii și-au scos studiile de fezabilitate de la sertar și le-au transferat la Ordonanța 7, prin care Guvernul dă bani pentru modernizarea infrastructurii rurale. „Avem proiecte pe SAPARD, dar nu am mai primit finanțare. Acum, am readaptat studiul de fezabilitate și mergem cu el pe Ordonanța 7, mai ales că îl avem deja făcut și nu trebuie să mai plătim altul. Prioritatea noastră este podul din Oțelești și sperăm să obținem finanațare măcar pentru el”, ne-a declarat Ion Ciuche, primarul din Izvoru Berheciului. Tot de la sertar au fost scoase și proiectele SAPARD, și au fost readaptate, la Răchitoasa și Berești-Bistrița. „Primarii din mai toate comunele au recurs la această strategie pentru că, pe de o parte, nu aveau timp să întocmească alte studii de fezabilitate, iar pe de altă parte, au preferat să facă economii la buget, să reactualizeze vechile studii, în loc să organizeze licitații pentru altele”, a precizat Angela Bogea. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.