Ascensiuni duhovnicești

Sfîntul Profet Ilie – „omul lui Dumnezeui”

La 20 iulie din cursul anului bisericesc, în calendarul ortodox este trecut spre venerare Sfîntul Profet Ilie, a cărui personalitate a marcat cu multă putere și definitiv istoria biblică, atît pe cea veterotestamentară, cît și pe cea noutestamentară. Organ al Revelației, ca și al Proniei divine, Sfîntul Ilie este cel care, în tradiția rabinică, deține cheia cu care se închid și se deschid cerurile, aducînd ploaie sau secetă pe pămînt. Dar cea mai mare minune săvîrșită de Sfîntul Ilie a fost învierea fiului văduvei din Sarepta Sidonului (III Regi 17, 21). în fapt, Dumnezeu Și-a manifestat atributul atotputerniciei Sale, în calitate de Creator al Universului, redîndu-i viața acelui fiu pentru a confirma și întări alegerea ca profet a Sfîntului Ilie, în fața poporului ales îndemnat de regele Ahab să jertfească idolilor.
Edificator într-o societate de ordin semitic, în care nesupunerea era pedepsită cu moartea, Sf. Ilie a avut curajul să-și impună alegerea și vocația sa divină în procesul de reconstrucție a monoteismului unui popor destul de agitat și frămîntat de probleme politice și religioase. Cum s-a adresat Sf. Ilie lui Ahab? „Nu eu sunt cel care aduce nenorocirea peste Israel, ci tu și casa tatălui tău, pentru că a-ți părăsit poruncile Domnului și mergeți după Baali” (III Regi 16, 18). Există în aceste cuvinte un îndemn puternic de păstrare a credinței adevărate, monoteiste.
în epoca patristică au fost alcătuite de Sfinții Părinți în jur de trei mii de referințe referitoare la activitatea profetului din Carmel. Iar sărbătoarea de la 20 iulie, prin lecturile biblice, evidențiază importanța personalității acestui adevărat „om al lui Dumnezeu”, asemănător în multe privințe cu marele profet legiuitor Moise.
Cum au cugetat Sfinții Părinți prin Sfîntul Ilie ni s-a făcut cunoscută și anticipată âmpărăția lui Dumnezeu, omenirea reușind să se elibereze de pedeapsa morții, precum fiul văduvei din Sarepta pregătindu-se pentru primirea Fiului lui Dumnezeu. „Când binecuvântăm âmpărăția lui Dumnezeu, o cerem pe de o parte să vină la noi prin puterea lui Dumnezeu, iar pe de altă parte, cerem să ne izbăvim de stricăciune, de descompunere, să ne eliberăm de moarte, să fim dezlegați de legăturile păcatului, moartea să nu se mai întindă asupra noastră, să nu ne mai stăpânească tirania răutății și a patimilor” (Părintele Stăniloae).
Sfîntul Atanasie cel Mare (^373) a văzut în Sfîntul Ilie modelul pentru instituirea și dezvoltarea instituției monastice creștine. Sfîntul Grigorie Teologul i-a dedicat profetului Ilie două poeme în cadrul celor treizeci și opt de poeme dogmatice. Sfîntul Ioan Gură de Aur (354-407), bazîndu-se pe textul de la Evrei, cap.11, vers. 37-38, a apreciat alegerea divină a profetului Ilie și misiunea lui, comparativ cu toți ceilalți aleși ai lui Dumnezeu: „Toată lumea aceasta, spune Pavel (Apostolul), întreaga lume locuită nu valorează cât acești oameni, printre care marele Ilie, care de dragul lui Dumnezeu au fost strâmtorați, au îndurat toate relele, au pribegit în pustie, au trăit în peșteri de teama persecuțiilor și pentru a-L afla pe Dumnezeu”.
Prin ajutarea acelei femei sărmane, dintr-o cetate străină de Israel, profetul Ilie a indicat apartenența tuturor oamenilor la âmpărăția condusă de un singur Dumnezeu și a demonstrat existența Providenței prin care toți cei aflați în suferință și nedreptățiți primesc ajutorul cel de Sus.
Personalitatea Sfîntului Ilie a avut un impact asupra dezvoltării vieții Bisericii și cultului creștin. Astfel, într-o viziune coptă (publicată de E.A. Walis Budge), omilia Sfîntului Ioan Pseudo – Hrisostom ilustrează importanța exemplului vieții Sfîntului Ilie pentru viața cultică. Această omilie era citită, în Biserica creștinilor copți, la 6 Touba (1 ianuarie). Data coincidea cu celebrarea Sfîntului Vasile cel Mare, dar și cu serbarea punerii numelui lui Iisus. Foarte importantă este și o omilie, aparținînd aceluiași Sfînt Ioan Pseudo-Hrisostomul. Această omilie era citită în sîmbăta lui Lazăr, accentuîndu-se mesajul că Hristos l-a înviat pe Lazăr, iar Sfîntul Ilie pe fiul văduvei din Sarepta, în calitatea lui de prooroc, mesager al voinței atotputernice a lui Dumnezeu. în această omilie se explică: „Marta reprezintă Biserica. Parfumul Bisericii, într-adevăr, nu lipsește niciodată. Marta semnifică sinagoga. Ea are mai puțină credință și iubește realitatea acestei lumi. Lazăr poartă sceptrul învierii cum întocmai în Biblie s-a spus” (Ioan 12, 1-3).
Sfîntul Grigorie Teologul, în primul său poem dogmatic prezintă succint și semnificativ minunile profetului Ilie. „Sunamitei i-a dăruit copilul pe care nu-l mai avea. Și l-a adus dintre cei morți pentru a i-l reda. După ce a vindecat de lepră pe Neeman Sirianul, a trimis această boală lui Ghehazi”. Prin aceasta, Sfîntul Grigorie sugerează că Sf. Ilie a fost un intermediar al voinței atotputernice a lui Dumnezeu. „Dumnezeu lucrează prin oameni”!
Misiunea Sfîntului Ilie a fost continuată de ucenicul său, Elisei, marcînd puterea alesului lui Dumnezeu de a-și prelungi opera, de a salvgarda onoarea unui popor ce-și întorsese ochii (credința) de la Dumnezeul cel adevărat. „Și a luat (Elisei) mantia lui Ilie care căzuse de la acesta (cînd proorocul se înalță în carul de foc, – n.m.) și a lovit apa cu ea, zicând: <> Și lovind, apa s-a tras la dreapta și la stânga și a trecut Elisei”. (IV Regi 2, 14).
După cum am precizat, personalitatea Sfîntului Ilie a marcat un moment foarte important din istoria biblică a iconomiei mîntuirii omului. Trimis de Dumnezeu să-i salveze pe israeliți de Baali străini, Sfîntul Ilie a fost, iată, cinstit de o femeie străină de Israel (păgînă), singura care l-a ajutat, a pedepsit slujitorii păgîni și a lăsat un urmaș vrednic de minunile sale. Acest adevăr este confirmat de spusele văduvei din Sarepta: „Atunci a zis femeia către Ilie: „Acum cunosc și eu că tu ești omul lui Dumnezeu și cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu este în gura ta”. (III Regi 17, 24).
Sfinte Ilie, martor al Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! (Pr.prof.dr. Constantin LEONTE)a răutății și a patimilor” (Părintele Stăniloae)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!