Candidații la Facultatea de Sport vor susține probe practice

Administrator

Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății a primit pînă acum, la înscriere, 23 de candidați, care speră să devină studenți la aceeași instituție la care au mai învățat Elisabeta Lipă, Bogdan Țăru, Simona Păduraru sau Sebastian Diaconu. Chiar dacă plătesc taxa de admitere de 1.500.000 lei vechi, cei care vor să devină studenți la această facultate vor trebui să susțină testele psihomotrice, esențiale pentru a intra în primul an de studiu universitar. „Aceste teste psihomotrice, cu grad de dificultate diferite, pentru fete și băieți, vor fi susținute în ziua de 29 iulie. Ele vor înseamna 80 la sută din media de admitere la facultate”, ni s-a comunicat de la secretariatul Facultății. Cei care vor să se pună în temă cu ceea ce le rezervă aceste teste o pot face achiziționînd broșura program de la secretariat, contra sumei de 20.000 lei vechi. în cazul în care nu vor ocupa unul dintre cele 56 de locuri cu subvenție de la buget, candidații vor putea opta pentru celelalte 300 locuri cu taxă și cele 200 la învățămînt cu frecvență redusă. Taxa de studiu pentru anul I va fi ceva mai scumpă, potențialii studenți urmînd să achite achita suma de 20.000.000 lei vechi. (Ionuț BARBU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.