Europo, venim!

Europeanul de Bacău

Val MĂNESCU

Ce are patru picioare, coadă vioaie, coarne și cioc și behăie ca o capră, e, probabil o capră. Dacă vezi pe undeva un biped aghesmuit încă la ora opt cu una mică, miorlăindu-se c-o duce prost, că are nevastă urîtă și copii obraznici, că destinul i-a plasat nația în calea istoriei, că o să moară la apus de soare (așa i-a spus oaia lui deșteaptă), mai mult ca sigur că e românaș de-al nostru.
Dacă plătești un sfert din salariul minim pe economie pentru un bilet la cel mai modern tren care face trei sute de kilometri în patru ore și jumătate (ceva mai puțin de 70 km/oră!) și constați că locul ți-e ocupat, că aerul condiționat nu funcționează, că nu există loc de fumat în tot trenul, că scaunele sînt subdimensionate și înghesuite, atunci sigur te afli în Săgeata albastră, mîndra minune a Căilor Ferate din România.
Dacă pe asfaltul care s-a turnat ieri cu mașinării nemțești, mașina ta se hurducă și te zgîlțîie ca pe un drum plin de bolovani, atunci poți să pui pariu că circuli pe o stradă din municipiul Bacău, România.
Populația orașului nostru poate însă trăi foarte bine și fără să călătorească, iar, dacă nu-i convine asfaltul vălurit, n-are decît să stea în casă. Dar populația nu poate supraviețui fără apă. Distribuția apei în Bacău e în grija Regiei Autonome de Gospodărire Comunală. E o instituție atît de autonomă, încît, ca și surorile ei care furnizează gaz și electricitate, își fixează singură prețul prestațiilor către populație.
Dacă populația crîcnește la majorarea prețului apei, riscă debranșarea. Așa că mai bine ciocu’ mic, și plătește factura.
În orașul nostru, apa de la robinet se scumpește periodic, de parcă ar fi benzină. Nu se prea cunoaște motivul, mai ales că, în urmă doar cu vreo cîțiva ani, Consiliul Local a finanțat înlocuirea conductelor magistrale, branșamentele se fac pe banii consumatorilor, iar despre investiții majore în domeniul îmbunătățirii calității apei – nepotabilă în Bacău, după ultimele analize – nu se văd.
Oricine știe ce-i ăla un apometru. Apometrul se montează la intrarea conductei în apartament, dar dacă ai casă pe pămînt trebuie să-i faci un cămin adînc de 1,5 m, cu pereți betonați și capac corespunzător. În contract figurează o clauză perversă care prevede că utilizatorul este responsabil de securitatea aparatului pe care generoasa regie autonomă îl pune la dispoziție. Așa că dacă ai ghinion și la o temperatură de minus 28 de grade Celsius îngheață apa în drăcovenie și-o defectează iremediabil, ești bun de plată: un milion opt sute de mii. Ai bonus lacul care se formează în curte în cele două trei-zile cît durează deplasarea echipei de intervenție, după ce-ai anunțat evenimentul la telefonul de urgență. Geaba te justifici că n-aveai de unde ști că va fi un asemenea ger și că ai cămin reglementar. Contractu-i contract: dacă nu vrei să plătești, la tribunal cu tine, infractorule! Devii cooperant și-ți arunci ochii pe deviz: demontare apometru – 380.000 lei; montare apometru – 450.000 lei!!! Bănoasă meserie ! Să ne facem instalatori, frate! La aproape un milion pentru cîteva rotiri de cheie și la patru-cinci apometre care se defectează într-o zi într-un oraș ca Bacăul, cîștigi aproape cît un director!
Dacă băcăuanul rebarbativ, sătul de facturile din ce în ce mai încărcate, de culoarea de cacao și de gustul sălciu al apei din conducte, se decide să renunțe la serviciile atotputernicei Regii Autonome și își pune hidrofor sau își sapă fîntînă în propria curte, tot trebuie să plătească debranșarea de la rețeaua orașului. Debranșarea propriu-zisă presupune defiletarea unei flanșe cu cheia franceză de 18 sau 20 și apoi înfiletarea unui dop în capătul țevii de aducțiune a apei în curtea populației. Dopul e prevăzut cu un sigiliu pe care, dacă românașul îl violează, intră la pîrnaie. Toată treaba nu poate dura mai mult de zece minute și o costă pe populație ceva mai mult de opt sute de mii de lei (!!!). Pentru realizarea acestor extrem de complicate operațiuni, la fața locului se deplasează o echipă de trei salariați ai numitei regii autonome, într-o mașină cu șofer.

Capodopera populară Miorița proclamă supunerea în fața destinului. În loc să-i convoace pe complotiști la o țuică de prune și la negocieri sau să pună mîna pe par și să-i aștepte la apus de soare pregătit de o înfruntare colegială ca între ciobani, moldoveanul îi transmite mă-sii ultimele lui dorințe, cum să fie jelit și îngropat în cîmp de trifoi că-i e dor de noi.
În timp ce Europa a impus seriozitatea luptei pentru existență, uneori la modul propriu, bazată pe dictonul „omul e lup pentru om”, istoricii noștri se lamentează că Basta i-a luat capul lui Mihai Viteazul, că Horia, Cloșca și Crișan au fost trași pe roată, că Dimitrie Cantemir, Bălcescu și Cuza au sfîrșit în surghiun. Cartea de istorie e solid ranforsată cu dorința românașului plîngăcios de a fi mîngîiat cu duioșie și compasiune pe țeastă. Și asta încă de cînd capul marelui Decebal a fost purtat ca trofeu în Forumul de la Roma. Europa întreagă se cutremură de curajul eroilor noștri.
La fel cum și-a asumat dictatura comunistă cu marea mîndrie a capului plecat, ca tot românul, băcăuanul anului 2006 își asumă destinul istoric de a plăti întocmai și la timp, fără să comenteze, facturile emise de atotputernicele Regii Autonome. ie.

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!