După aderarea României la Uniunea Europeană, statul va mai putea acorda ajutoare financiare pentru cele 8 regiuni de dezvoltare doar în proporție de maximum 50% din costurile proiectelor sprijinite – a anunțat ieri, 20 iulie, Guvernul. Conform regulilor europene este interzisă acordarea ajutoarelor de stat. Ajutorul de stat regional este o derogare care permite sprijinirea întreprinderilor care își desfășoară activitatea în regiunile cele mai slab dezvoltate ale Uniunii Europene. Astfel, se poate acorda ajutor de stat întreprinderilor care nu intră în categoria celor mici și mijlocii și care activează în regiunile unde PIB pe locuitor este mai mic de 75%, raportat la media europeană.
Dat fiind gradul redus de dezvoltare economică, toate cele 8 regiuni de dezvoltare ale României (Bacăul face parte din Regiunea Nord-Est) se încadrează în această derogare, putînd beneficia de ajutor de stat regional. Astfel, actul normativ aprobat ieri stabilește că plafonul maxim de ajutor de stat care va putea fi acordat în scopul dezvoltării regionale este de 50% din totalul costurilor eligibile ale proiectului care beneficiază de sprijin financiar public, pentru 7 dintre cele 8 regiuni ale României (a opta fiind București – Ilfov). Acest ajutor de stat va fi acordat întreprinderilor care nu se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii. Plafoanele sînt conforme derogării cuprinse în Tratatul de constituire a Comunității Europene. Acesta prevede că pentru regiunile unde valoarea PIB/locuitor este mai mică de 75% față de media europeană, ajutorul de stat poate merge pînă la 30% din costuri. În regiunile unde valoarea PIB/locuitor este mai mică de 60%, ajutorul de stat poate urca pînă la 40% iar pentru valoarea PIB/locuitor mai mică de 50%, ajutorul poate fi de 50%.
Actul normativ aprobat de Guvern este baza legală prin care se asociază fiecărei regiuni de dezvoltare din România o valoare a intensității maxime a ajutorului de stat regional pentru investiții. Reglementarea intensității maxime a ajutorului de stat este premisa necesară pentru elaborarea hărților ajutorului de stat. Consiliul Concurenței va întocmi și va transmite Comisiei Europene notificarea privind harta ajutorului de stat regional a României. Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, acordarea ajutorului de stat va fi reglementată de Comisia Europeană, pe baza Liniilor directoare privind ajutorul de stat național regional 2007-2013. Hotărîrea se va aplica pînă în anul 2013, termen pînă la care se aplică și Liniile Directoare adoptate de Comisia Europeană. Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est a avut, deja, o serie de întîlniri cu autoritățile locale pentru detalii referitoare la Planul de dezvoltare regională în perioada 2007 – 2013, inlcusiv în județul Bacău. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.