Deși posturile vacante de medici de familie din comunele Roșiori și Dămienești au fost ocupate prin concurs de peste o lună, doctorii care le-au cîștigat nu le-au preluat nici acum. Și nu pentru că ulterior ei ar fi renunțat la ele, ci deoarece Ministerul Sănătății întîrzie să emită criteriile de evaluare a cabinetelor medicilor de familie. „în lipsa acestora, noi nu putem face evaluarea. Numai în baza acesteia, apoi avem voie să încheiem contract cu fiecare medic. Și dacă nu au contract, ei nu au cum să lucreze la aceste cabinete”, ne-a declarat doctorița Maria Tioc, președintele-director al Casei de Asigurări de Sănătate Bacău. Pînă ce Ministerul Sănătății se va gîndi să elaboreze criteriile de evaluare, cei peste 6.000 de locuitori ai celor două comune vor beneficia de asistență medicală ca și pînă acum, adică o zi sau două pe săptămînă, cînd în localitatea lor vine un medic din Bacău. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.