Băcăuani plătiți pentru că s-au angajat la distanță de casă

Administrator

De la începutul anului, 23 băcăuani au primit bani de la stat pentru că au ales să muncească în unități situate la distanțe considerabile de casă. „Este vorba, în general, de tineret, multe femei, majoritatea cu studii superioare, adesea medici”, a declarat Daniela Balan, purtătorul de cuvînt de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă. Potrivit legii, acei șomeri indemnizați care reușesc să se încadreze în localități aflate la peste 50 de km de cea în care își au domiciliul și fac naveta, sau chiar se mută acolo unde lucrează, beneficiază de prime de încadrare, în valoare de două salarii minime pe economie, deci 660 de lei, în cazul celor care își mențin vechiul domiciliu, și de șapte salarii, așadar 2.410 lei, pentru cei care se mută cu totul în noua locație. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.