Elevii și profesorii de la Școala „Alexandru Ioan Cuza” din Bacău vor derula, pînă la sfîrșitul acestui an, un proiect care are drept scop dezvoltarea abilităților de comunicare și gîndire. Proiectul are ca temă „Valoarea – puncte între trecut și viitor” și se va derula în următorii doi ani. „Propunătorii proiectului consideră că viitorul copiilor lor într-o țară europeană necesită crearea unor perspective mai largi asupra societății umane în general, precum și dezvoltarea abilităților de comunicare și gîndire critică în cadrul relațiilor interumane. Prin activități, atît elevii, cît și cadrele didactice vor avea acces la valori și credințe diferite de propriile valori, vor învăța să tolereze și să aprecieze aceste valori”, ne-a declarat profesoara Tatiana Huțu, unul dintre coordonatorii activității. Proiectul se va lansa joi, 20 mai 2004, în Amfiteatrul „Radu Beligan” al Școlii Cuza. În proiect sînt implicați parteneri din școli situate în județele Dolj, Satu Mare, Suceava și Neamț, elevii fiind atît din orașe, cît și de la sate. Din județul Bacău vor fi incluși circa 150 de elevi și 15 cadre didactice. (Costinela BREAHNĂ)
Proiect pentru dezvoltarea comunicării
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.