în perioada care a trecut din acest an, față de același interval de timp din 2005, numărul deceselor în rîndul sugarilor a scăzut considerabil. Astfel, dacă în 2005 au decedat 51 de bebeluși, în 2006 au murit 29. Ca urmare, mortalitatea infantilă a coborît de la 17,3 decese la o mie de nou-născuți, la 9,8. Cel mai mult s-a redus acest indicator demografic în mediul rural, aici fiind acum 9,6 decese la o mie de nou-născuți, cu 12,5 mai puțin decît anul trecut. în schimb, în mediul urban mortalitatea infantilă se menține constantă, la 10,1. Deși, pe ansamblu, este o evoluție pozitivă remarcabilă, județul Bacău se înscrie, în continuare, cu o mortalitate infantilă încă ridicată. Cei mai mulți dintre bebelușii care mor au afecțiuni ale aparatului respirator și legate de naștere. Un număr destul de mare decedează, însă, și pentru că au handicapuri biologice majore, precum distrofie, rahitism și anemie ori se nasc prematur. Toate acestea, consideră medicii, sînt cauzate de alimentația necorespunzătoare a bebelușului, după vîrsta de trei luni, și existența unui număr mare de sugari care provin din familii cu probleme socio-economice (familii dezorganizate, în concubinaj, cu etilism cronic, în șomaj etc.). Nu în ultimul rînd, fenomenul se explică și prin faptul că multe mame se adresează medicului de familie doar în momentul în care starea de sănătate a copilului este destul de gravă. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.