Renumitul pictor Dan Hatmanu, discipol al lui Corneliu Baba, nu a lăsat nebiruit nici cuvîntul. Cartea sa, „Amintiri în timp”, a stîrnit într-atît interesul cititorilor, încît anul acesta ea a fost re-editată, ediția a II-a fiind una revăzută și adăugită. Volumul memorialistic a fost editat la Focșani, la editura Pallas, avînd pe copertă o reproducere după „Autoportret”-ul pictorului, Hatmanu par Dali (substituire după Dali). Cum a ajuns Dan Hatmanu să pună pe hîrtie parte din întîmplările vieții sale, o spune singur, arătînd în felul acesta și „programul” după care și-a selectat amintirile. „în cercurile restrînse, ale cunoscuților și prietenilor, povesteam lucruri și fapte din viață, mai puțin obișnuite, dar adevărate, care-i amuzau grozav. M-au îndemnat cu toții să le pun pe hîrtie”, spune maestrul. Așadar, cu zîmbetul pe buze, Dan Hatmanu povestește, iar povestea sa este și adevărată și instructivă. întîmplările personale nu puteau să nu fie însoțite de evocarea figurilor unor mari artiști români și străini, de azi și de ieri, între care N. Grigorescu, Băncilă, Luchian, Corneliu Baba, Ciucurencu. Pictorul Dan Hatmanu a fost remarcat, în urma cărții sale „Amintiri în timp”, și ca artist al cuvîntului. între cei care i-au acordat înalte aprecieri se află Eugen Simion și Constantin Ciopraga. Eugen Simion spune despre calitățile scrisului său: „Artistul este un veritabil moldovean, prin lirism și umor, și cei care îl pun în descendența spirituală a lui Creangă nu greșesc prea mult”. (Dan PERȘA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.