Slănicul Moldovei, ocupat de turiști ca în vremurile bune

De mai bine de zece ani n-am mai văzut în Slănic atîta lume ca ieri, 23 iulie. Cu mașini, cu motorete, cu biciclete sau cu microbuze, valuri de turiști au ocupat Slănicul, de la intrare, din Cireșoaia, pînă la campingul de la coada stațiunii. Pe toate peticile de iarbă, pe sub brazi, pa malul Slănicului sau pe lîngă izvoare, pe unde a mai rămas cîte un loc neocupat de noii întreprinzători în ale imobiliarelor, oamenii au întins fie corturi, fie dotări de campare, fie și numai banala păturică, au scos de prin portbagaje și genți ce au avut pregătit de acasă, astfel încît ieri, la prînz, Valea Slănicului zumzăia de lume și trăsnea a mititei și carne la grătar. Am trecut, tot la prînz, glonț, și pe lîngă stadionul de handbal din centru, pe care erau amenajate scena festivalului și tarabele cu bere și mici, și m-am oprit direct la camping și la cascadă, zonele cele mai căutate de turiștii de altădată în Slănic Moldova.

Pe Panaite Moldovan, om la vreo cincizeci de ani, dacă nu și mai bine, nu l-am cunoscut în viața mea. Am aflat cum îl cheamă și cu ce treburi a ajuns în Slănic numai după ce, firesc, l-am întrebat, iar la vorbă m-am înscris numai pentru că l-am văzut cotrobăind printr-o mașină cu număr de Galați. „Uite unul cu experiență de viață – mi-am zis, cu ochii la argintul din părul omului -, dar și cam depărtișor de meleagurile noastre”. în jur, ce-i drept, pe loc sau în mișcare, autoturisme de tot felul și din toate colțurile țării, ba și de prin lume – cele mai multe din Neamț, dar și din Constanța, Brașov, Vaslui, Suceava și Brăila, din București, din Republica Moldova, Italia, Germania și din Olanda. „Festival, festival – am gîndit -, dar chiar s-a rupt căruța cu turiști la Slănic tocmai în aceste zile?”. „S-a rupt, domnule – mi-a răspuns chiar Panaite Moldovan, care după nume pare moldovean, dar care se cam trage de prin Ardeal. Eu am venit de sîmbătă dimineața, de dor, cum veneam odată, am stat aici peste noapte și n-am fost singur. Uite, colo, în fața cantonului silvic sau ce o fi ăla, ce rulotă au unii, dar și ce cort mare au alții. Ba, uite, pe culme, unii cum și-au pus pilota, cearșafurile și pernele, ca în curte la mama acasă. A venit lumea. Eu cred că nu doar de dragul festivalului, ci de dorul stațiunii, care așa frumoasă o fost cîndva”.

Festivalul Slănicului, motiv de atracție turistică

Cu oameni ca Panaite Moldovan nu-i greu să te pornești la povești și amintiri din tinerețe. Mă gîndesc dacă are dreptate cu festivalul. De cîțiva ani buni, în Slănic se sărbătorește, pe 20 iulie, de Sînt’ Ilie, hramul orașului și al stațiunii, după hramul bisericii ortodoxe. Mă gîndesc și dacă, la cîtă lume am văzut ieri prin Slănic, măcar un sfert să nu fi fost aduși acolo tocmai de manifestările din festival, pe care primăria le-a așezat, în acest an, pe nu mai puțin de două săptămîni, non-stop. Muzică ușoară, muzică populară, Ansamblul Folcloric „Busuiocul”, tîrgul meșterilor olari din Oituz, Bacău și Sănduleni, grupurile vocal-instrumentale din Ghimeș Făget, Asău, Moinești, Poduri, Oituz, Buhuși, Podu Turcului, Găiceana, dansatori din trupa haiducului Ștefan Bujor, încropită de Teatrul folcloric din Asău sînt numai cîteva motive pentru iubitorii de folclor și de artă tradițională de a vizita Slănicul. Pentru a nu mai pune la socoteală „Cerbul de aur al copiilor”, care în acest an are prima sa ediție în stațiunea de la noi. Nu i-am putut vedea și auzi, ieri, pe toți, dar i-am văzut începînd spectacolul pe dansatorii și cîntăreții din Oituz, printre care chiar primarul Ioan Osoloș, și celebrul cor din această comună, condus de Gheorghe Oprea, pe cîntăreții și dansatorii din Sascut și din Asău, în superbe costume populare. âmi imaginez ce feerie de culori va fi adus căderea nopții la Slănic, cu atîta lumină și sunet acolo.

Inegalabilul aer de munte, grătarele, lumea…

Animată încă de la Cireșoaia, cum scriam, Valea Slănicului a redevenit primitoare pentru toți. Chiar în Cireșoaia, credincioșii catolici erau în mare sărbătoare. Lume multă, mașini, ghirlande de flori și crenguțe de brad, dar și terase pline de oameni în haine de sărbătoare, liberi de oricare dintre grijile zilnice. Mai la deal, spre inima stațiunii, de la intrarea în oraș, familii întregi și grupuri la iarbă verde. Am urcat spre Hotelul Perla, prin spatele Cazinoului. Coaloane de mașini, de autobuze, grupuri de copii în costume populare, foșgăială pe alei, prin fața tarabelor cu artizanat, cu miere de albine și fructe exotice. Nici nu privesc spre ruina Hotelului Perla, deschid doar ochii la gropile din străduța care-i trece prin față și la mașinile care se înghesuie, bară la bară, pe ea. Ies din vacarm și plec tot la deal, pe lîngă izvoare, printre grupuri tot mai dese de turiști opriți care pe unde au găsit. La Cascada, celebrul restaurant, tîrgul de artizanat și căsuțele din camping, și ele pline ochi de lume. N-am mai văzut lumina aprinsă în căsuțe, tot de vreo 15 ani încoace. Pe terasa restaurantului, chiar peste buza cascadei Slănicului, coadă la mici și la bere, ca pe vremuri. Stau și eu, de-o pofticioară, aproape o oră la coadă. Nu știu dacă de poftă de mici sau de coadă… „Nu dați mai mult de 30, să ajungă la toată lumea. Nu intrați în față. Luați cîte o bere, să treacă timpul mai ușor” – spuneau toți, deloc nostalgici, ba chiar debordînd de voioșie. Un Jeep, cu volanul pe dreapta, trage alături. ânăuntru, o pereche spilcuită. Număr de Oalnda la mașină. Stau ce stau și pleacă mai departe, coada nu era pentru ei. A rămas pentru noi și nu mi-a părut rău, ieri, la Slănic. A fost ca-n vremurile de demult… (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!