Banca Națională a României pune în circulație astăzi, 24 iulie, o monedă din argint cu valoarea nominală de 5 lei, dedicată bisericii de lemn din Ieud-Deal. Emisiunea face parte din ciclul tematic „Monumente de artă feudală creștină”. Moneda are formă rotundă, calitate proof, o greutate de 31,103 grame, diametrul de 37 mm și marginea netedă. Aversul monedei prezintă, în jumătatea superioară, un fragment din pictura murală interioară a bisericii de la Ieud, reprezentînd figurile patriarhilor Isaac, Avraam și Iacoob, iar în jumătatea inferioară, stema țării, inscripția „ROMANIA”, valoarea nominală 5 LEI și anul emisiunii 2006. Reversul conține, în partea centrală, imaginea bisericii de la Ieud, privită din față, pe fond mat, care conturează imaginea laterală a acestui lăcaș. Pe acest fond sînt inscripționate, la stînga și la dreapta, textele „monumente de artă feudală creștină”, respectiv „BISERICA DE LEMN IEUD DEAL”. Fiecare monedă din argint, ambalată în capsulă de metacrilat transparent, va fi însoțită de un certificat de autenticitate, redactat în limbile română și engleză, semnat de guvernatorul Băncii Naționale a României și casierul central, precum și de un pliant-broșură de prezentare a acestei emisiuni numismatice. Monedele din argint, dedicate bisericii de lemn din Ieud-Deal, emisiunea „Monumente de artă feudală creștină”, au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din emisiunea „Monumente de artă feudală creștină” se realizează prin sucursalele București, Cluj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.