Cotitura lingvistică

Integrarea europeană și „a treia cultură”

în abordările anterioare privind comunicarea – în general, și comunicarea interculturală – în special, ca o condiție esențială în integrarea europeană a noilor state, cu trimiteri exprese la România, apreciam că o mai mare predispoziție spre comunicarea interculturală trebuie abordată din perspectiva construirii de terțe culturi prin culturile individualiste. Cea mai mică asemenea predispoziție este prezentă în culturile în care un indice mare de evitare a incertitudinii se combină cu o organizare de tip colectivist.
Fără a avea pretenția de a fi epuizat discuția despre variabilele culturale care se pot relaționa predispoziției spre comunicare interculturală, mă voi limita să subliniez faptul că o studiere atentă a acestora în vederea identificării oportunităților și obstacolelor pe care acestea le prezintă pentru realizarea schimbărilor urmărite s-ar dovedi extrem de utilă. Această predispoziție culturală se poate realiza prin educație, care nu se poate forma decît în cadrul culturii proprii și preexistă contactului intercultural. Deși nu are în mod direct de-a face cu valorile culturale existente – în sensul că acestea, așa după cum am mai arătat, nu au fost concepute cu scopul precis de a facilita formarea acestei predispoziții, ea este potențată de anumite asemenea variabile. Aici putem identifica anumite oportunități. Dar este important să realizăm, totodată, că este vorba de oportunități de dezvoltare, nu de existența explicită – în momentul actual – a acestei predispoziții în cadrul culturilor unde asemenea variabile favorizează construirea acesteia; în absența unei paradigme model proprie comunicării interculturale, influența lor se exercită doar în mod indirect.
Relativismul cultural de la care am pornit va rămîne, indubitabil, în fundal; un concept cultural care ne va ghida subtil, în sensul domolirii furiilor ideologice. El va fi mereu un semn de exclamare. Atît, un semn de exclamare, pentru că nu poate fi mai mult. Fiindcă nu putem decît să îl constatăm și să îl descriem. Imperativul de a nu insera judecăți valorice în descrierea acestor culturi nu este decît un mod particular de a ne raporta la evidența multitudinii de soluții propuse cultural. Relativismul cultural nu poate să își găsească consecvența în plan în manifestările concrete ale vieții. La nivel ideatic putem admite existența mai multor modele valabile. Nu putem, însă, orienta gîndirea și acțiunea într-un anume context dat decît în cadrul unuia.
Un alt aspect pe care este necesar să îl avem în vedere este legat de relația culturilor originare cu cea de a treia cultură. Se înțelege că din fuziunea a două culturi rezultă ceva nou, mai cuprinzător, care nu poate fi pur și simplu separat în procente care să descrie aportul fiecărei culturi originare. Modelul de dezvoltare a celei de a treia culturi – la care și românii sînt chemați să participe odată cu aderarea la Uniunea Europeană – , trebuie să fie cît se poate de flexibil. După propria apreciere, scheletul său este format din predispoziția spre comunicare latentă, care „împinge” la interacțiune și la un set de reguli care, respectate, asigură că în această interacțiune nici una dintre culturi nu va încerca să o domine pe cealaltă, rezultatul final prezentîndu-se sub forma unei sinteze unitare, a unei reorganizări armonioase a părților componente ale culturilor originare într-o formă nouă, net diferită de acestea. Mai departe, forma concretă pe care o capătă în final a treia cultură care se naște depinde în totalitate de context.
La rîndul său, contextul comunicativ intercultural solicită o desprindere, fie ea temporară (situațională) de paradigmele culturale anterioare și ghidarea acțiunii după un nou model; un model adecvat și propriu exclusiv unui asemenea context. Revenind la problema construirii celei de a treia culturi, teza pe care o susțin este aceea că posibilitatea acestei abordări este dată de cristalizarea prealabilă a paradigmei în care aceasta are sens. Acest proces de construire necesită un efort deosebit, pe multiple planuri. în primul rînd se cere machetată, fiindcă în absența unei idei clare riscăm să ne pierdem în polemici de tipul „așa nu” specifice unei perioade anterioare, dar rămînînd și tributari unor idei neclare și unui inevitabil dialog al surzilor.
Așadar: ce este a treia cultură, cu ce scop dorim să realizăm acest salt paradigmatic, cui anume îi va fi proprie – pe cine dorim să convertim, cum trebuie să abordăm acest demers? – sînt întrebări la care dacă nu se oferă un răspuns clar ideea în speță va rămîne într-o ceață deasă contraproductivă. (Corina-Gabriela CEPARIU)ilor și obstacolelor pe ca

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!