Căldura din ultimele zile a ajuns principalul coșmar al băcăuanilor. Temperaturile sufocante dau mari bătăi populației, dar pînă acum județul nostru nu a fost inclus pe lista celor 18 județe din țară avertizate asupra pericolului provocat de caniculă. „Nu am primit încă nici o avertizare, dar șefii instituțiilor știu ce trebuie să facă în astfel de situații. în cazul în care se vor menține zilele de caniculă, vom primi și noi avertizare și atunci vom trimite adrese la toate instituțiile, să ia măsuri pentru protejarea salariaților, în primul rînd să se asigure apă pentru hidratare”, ne-a declarat prefectul Gabriel Berca. De altfel, în instituțiile publice situația nu este chiar așa dramatică, pentru că majoritatea sînt dotate cu aparate de aer condiționat și de apă. în schimb, probleme sînt pe șantiere sau în halele firmelor de confecții, unde temperaturile sînt năucitoare pentru angajați. Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău poate iniția acțiuni de control în privința modului în care se asigură condiții bune de muncă salariaților numai în cazul în care temperatura exterioară se menține la 37 de grade Celsius, cel puțin două zile consecutiv. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.