Deși parcul auto al Serviciului de Ambulanță este insuficient, acum el a mai rămas fără o mașină, dintre cele mai performante, după ce aceasta a fost implicată într-un accident de circulație. Alexandru M., de 42 de ani, din Bacău, conducea ambulanța Iveco BC 24 ATI cu semnalele acustice în funcțiune și se deplasa spre un pacient care își tăiase mîna la polizor, iar cînd a ajuns în Valea Budului s-a petrecut accidentul. Nicolae B., de 29 de ani, șoferul Fiatului BC 78 MAX, nu s-a asigurat în momentul în care a ieșit din spatele unor mașini parcate și a apărut brusc în fața mașinii Salvării. Șoferul de pe ambulanță a încercat să evite impactul frontal, și după ce a acroșat Fiatul, s-a răsturnat peste o altă mașină parcată. Cele trei autovehicule au fost serios avariate, iar șoferului de pe Fiat i s-a reținut permisul de conducere. Nici unul dintre șoferi nu era sub influența alcoolului. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.