Personalități băcăuane

„O viață migrantă și fără griji”

• veselul Alecsandri – „rege al poeziei” n în aceste zile s-au împlinit 185 de ani de la nașterea bardului

Astăzi nu mai există nici o îndoială asupra locului nașterii poetului Vasile Alecsandri. Toate documentele și toți cercetătorii sînt de acord că nașterea lui a avut loc la Bacău. Alecsandri era un om bogat. Numai averea lui „nemișcătoare” din Bacău îi asigura o viață fără griji. Avea casă și loc întins în tîrgul Bacăului. O parte din acest loc îl vinde, în anul 1868, lui Arcadie Aritonovici cu 210 galbeni. Deținea moșii la Borzești și Pătrășcani. Cele două latifundii sînt date în arendă, în 1866, lui Strull Manoli din Moinești „cu 1.200 galbeni pe an și plata impozitelor funciare”. Mulțumit de acest Strull din Moinești, la 23 aprilie 1871 Borzeștii și Pătrășcanii îi vor fi dați în arendă încă pe cinci ani, „cu obligația de a se face velniță”. în anul 1858, inginerul Cazaban îi parchetează pădurea de la Pătrășcani, pentru a vinde lemnul. La 6/18 septembrie 1875 concesionează tăierea copacilor de aici lui Daniel Hausknecht, „însumînd 34 parchete a 16 fălci, 255 prăjini și 5 stînjeni inginerești fiecare”. Dacă mai adăugăm și cei 5.000 de stejari tăiați, de la Mircești, poetul încasa uriașa sumă de 205.000 franci aur! Moșia de la Pătrășcani – „plasa Trotuș” – îi dădea anual 2.450 galbeni.
în afară de veniturile din Bacău, Alecsandri exploatează „pe conta mea”, moșia Mircești, crîșmele, hanul și podul, dar și via și prisaca. Ba, și poienele cu iarbă de la „Cotul lui Ionașcu, „Armașu” și suhatul Răchitenilor „care ținea până la malul Siretului”. „Imașul boilor” de la Bolboaca de pe malul Siretului este „îngăduit” pentru pășunatul vitelor. Ce făcea Alecsandri cu atîția bani? Poetul ducea „o viață migrantă și fără griji”. La Paris își comanda hainele la cel mai mare croitor – Laurent Richard, iar cămășile la vestitul „Leinen”. Trai, nineacă!

Alecsandri, în ciuda „cheliei” era și un mare iubăreț. în 1834, la Paris, cînd își pregătea bacalaureatul, are primul sentiment de iubire. Este tulburat de „nepoata unui general”. Cînd se întoarce acasă, pe la 1839, la Florența o cunoaște pe Giuseppina „buchetieră”, iar la Viena „o fraulein” căreia îi scrie versuri la care ea „îi râde în nas ascultându-le”. La Mânjina, în vizită la Cotache Negri, o cunoaște pe Elena Negri, „sora acestuia”. Alecsandri scrie „Iubesc și sunt iubit”. Va fi nevoit, din nefericire, să verse „o lăcrămioară” pentru Elena „pierdută în neagra veșnicie”. N-are noroc nici cu tînăra actriță Dridri. Alecsandri a cunoscut-o prin 1848, dar numai la trei ani după acest moment ea se stinge din viață, la Paris. O va imortaliza în versurile: „Era grațioasă,/Tânără, frumoasă,/ Vie Pariziană cu miile de-ncântări,/ Mica ta guriță,/ Ca o garofiță,/ Poartă o comoară de dulci sărutări”.
La Valea Glodului – „din „ținutul Sucevei” – își va căuta în familia Greceanu „jumătatea”. Nici acum nu are noroc în dragoste, cele două fete de măritat – Calipsița și Aristița – refuzîndu-l. Se răzbună pe ele și mama lor așternînd pe hîrtie „Două fete și-o neneacă”, „Chirița în Iași”, „Chirița în provincie” și „Chirița în balon”. Cupletele puse pe muzica prietenului său Flechtenmacher au avut un succes imens. Burlacul Vasilică se va căsători la frumoasa vîrstă de… 55 de ani. în 1870 își pune pirostriile alături de Paulina Lucasievici, de 35 de ani, fostă… hangiță!

Vasile Alecsandri s-a aflat printre cei mai entuziaști susținători ai Războiului de Independență. Pentru a ridica moralul trupelor române, dar și pentru a-i însufleți pe cei rămași acasă, el va începe un adevărat turneu prin mai multe orașe, unde ține un ciclu de conferințe ale căror beneficii sînt trimise pentru ajutorarea trupelor de pe front. La 18 octombrie 1877, la teatrul din Bacău „iubitul poet Vasile Alecsandri va recita pentru prima dată poemul său „Dan căpitan de plai”. Va pleca din acest oraș cu suma de 600 de franci.

Vestitul Barbu Lăutaru, prezent la Mircești de nenumărate ori și prieten al poetului, se numea Dimitrie Barbu. Aflăm aceasta din actul său de cununie datat 26 ianuarie 1839, cînd în mahalaua Dobroteasa „Dimitrie sin Barbu Lăutaru s-a căsătorit cu Dumitra sin Vasile Potcovarul, nuni fiind Constantin Curelarul și Maria soția sa”.
La 23 martie 1884, la „Teatrul Național” București s-a jucat piesa „Fântâna Blanduziei”. Succesul a fost atît de mare, încît pentru prima dată în istoria teatrului românesc autorul – Vasile Alecsandri – „a trebuit să răspundă aplauzelor publicului apărând pe scenă după fiecare act”.

Masca mortuară a poetului a fost făcută de marele sculptor I. Georgescu, în anul 1890. (Eugen ȘENDREA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!